Un an fără Ivan!

Sub semnul marcării unui an fără marele canoist al lumii, Ivan Patzaichin, și la jumătate de secol de la momentul cu pagaia ruptă, Comunitatea Rușilor Lipoveni din România, în colaborare cu Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23 și cu sprijinul Grupului Parlamentar al Minorităților Naționale, a organizat în data de 13 decembrie 2022, în Salonul de Recepții de la Palatul Parlamentului, evenimentul „Un an fără IVAN”.

Un an fără Ivan!
Un an fără Ivan!

Portul tradițional

Referitor la portul rușilor lipoveni, acesta se păstrează, în special în unele localități din Dobrogea, doar când se merge la biserică. Este obligatoriu ca femeile să intre în lăcașul sfânt cu capul acoperit cu batic (de obicei înflorat), să aibă fusta lungă și largă legată cu un brâu special multicolor (pois), împletit din lână și cu ciucuri la capete, și bustul să-l aibă îmbrăcat cu o bluză cu mânecă lungă. Părul femeilor măritate este împletit în două cozi acoperite sub batic cu kicika (o “tichie” specială), iar cele nemăritate își prind părul într-o coadă, fiind legată cu panglici multicolore. Bluzele și taioarele pot fi confecționate din același material din care este făcută și fusta. Femeile în vârstă poartă la biserică mătăniile - lestovka. Bărbații trebuie să fie îmbrăcați pentru biserică cu cămăși cu mânecă lungă, legate la mijloc cu un brâu, și în pantaloni lungi.