Un an fără Ivan!

Sub semnul marcării unui an fără marele canoist al lumii, Ivan Patzaichin, și la jumătate de secol de la momentul cu pagaia ruptă, Comunitatea Rușilor Lipoveni din România, în colaborare cu Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23 și cu sprijinul Grupului Parlamentar al Minorităților Naționale, a organizat în data de 13 decembrie 2022, în Salonul de Recepții de la Palatul Parlamentului, evenimentul „Un an fără IVAN”.

Un an fără Ivan!
Un an fără Ivan!

La sediul Bibliotecii Academiei Române

La sediul Bibliotecii Academiei Române din București, a avut loc, pe 29 martie 2023, o întâlnire de lucru a președintelui CRLR, deputatul Silviu FEODOR, însoțit de dr. Anca LIBIDOV, cu prof. univ. dr. ing. Nicolae NOICA, directorul Bibliotecii Academiei Române și membru de onoare al Academiei Române, precum și cu dl Mihai NICOLAE, președintele Asociației „ȘTEFADINA”, partener în digitizarea fondului bibliofil din cadrul comunităților noastre locale.
Bucuria momentului a fost cu dublă semnificație. Pe lângă disponibilitatea tuturor privind o colaborare, dl deputat a avut onoarea și bucuria de a se revedea cu profesorul său universitar, căruia i-a fost student cu ani în urmă.
În cadrul discuțiilor, s-a exprimat interesul privind implicarea celor două instituții, reprezentate prin domnii directori, în proiectele CRLR aflate deja în derulare, mai cu seamă cele privind marcarea în 2024 a 300 de ani de la atestarea documentară a prezenței etnicilor noștri pe pământ românesc.
All reactions:
Naty Dănilă Popescu, Mirela Isacov and 76 others