Istoria rușilor lipoveni din România (II)

— Comunitatea nu a beneficiat până-n prezent de o astfel de restituire a istoriei rușilor lipoveni, rușilor staroveri, cum preferă alții să se numească. În volumul I sau în volumul II abordați aspectele privind etimologia cuvântului „lipovean”? La ce concluzie ați ajuns?

— Că nu e nimic depreciativ în acest etnonim, el nu este o poreclă, cum s-a tot spus, definește o realitate, chiar dacă această realitate nu-i vizează în mod direct pe rușii lipoveni trăitori aici. Este un nume dat lor, să zicem, prin contaminare, că tot e uzual termenul. Firește, prea multe nu putem dezvălui din conținutul primului volum al lucrării, curiozitatea cititorilor trebuie păstrată intactă, vom spune doar că acest prim tom debutează chiar cu studiul Un etnonim buclucaș, apărut „în avanpremieră” în revista „Kitejgrad”, în care am încercat să găsim o explicație mai apropiată de adevăr în privința genezei termenului (fi)lipovean. Pentru că, în opinia noastră, nu poți purcede la redactarea istoriei unui grup etnic, dacă nu ți-e limpede termenul care-l denumește. Or, pentru a găsi o explicație ceva mai plauzibilă, a trebuit să coborâm bine de tot în trecut, în ultimul pătrar al veacului al XVIII-lea, și să apelăm la surse externe, rusești, germane și poloneze. În privința celeilalte sintagme, cazaci nekrasoviști, care-i vizează pe adepții vechii credințe din Dobrogea, lucrurile sunt clare, iar despre atamanul Ignat Nekrasov se știu deja destule amănunte

— Un aspect îmbucurător este faptul că „Istoria” apare atât în limba română, cât și în limba rusă și, astfel, informațiile cuprinse în cele două volume vor ajunge la cât mai mulți cititori.

— Da, de traducerea în limba rusă răspunde colega mea de la Universitatea „Al. Ioan Cuza” din Iași - conf. univ. dr. Marina Vraciu, căreia țin să-i mulțumesc și prin intermediul publicației „Zorile” pentru colaborarea noastră .

— A fost o muncă titanică, petrecută în arhive și biblioteci, cu deplasări în mai multe localități.

— Într-adevăr, a fost o perioadă intensă de documentare în arhive și biblioteci (fonduri arhivistice comunale și orășenești, două-trei arhive parohiale, arhivele unor mănăstiri, Arhivele Statului București, bibliotecile universitare din Iași, București, bibliotecile (naționale, municipale sau orășenești) din Botoșani, București, Piatra Neamț, Suceava, Tulcea, dar și câteva colecții particulare extrem de prețioase. În câteva localități din perimetrul Moldovei, în munca de documentare am fost ajutat de dna Palaghia Radion, istoric de profesie, căreia ținem să-i mulțumim cu acest prilej. Apoi, a urmat consultarea periodicelor tipărite în diferite localități populate cu ruși lipoveni (nu în măsura în care ne-am fi dorit), periodice în care au fost inserate informații despre acest grup etnic, aspecte ale vieții cotidiene, referințe despre cultura ori viața sa religioasă. Cercetările au urmărit două arii zonale, Moldova, respectiv Dobrogea, dintre acestea, doar cele privitoare la prima sunt, în bună măsură, încheiate.

 — Menționați, vă rugăm, în încheierea discuției noastre, câteva dintre multiplele beneficii ale unor asemenea investigații.

— Sunt numeroase, dar aș evidenția următoarele:

  • Se pot pune bazele unei arhive documentare și ale unui fond de carte ce interesează etnia rușilor lipoveni (cărți despre aceștia, monografii ale așezărilor în care trăiesc, planuri, schițe, hărți, documente propriu-zise, fotografii, manuscrise, lucrări de licență și doctorat, disertații, culegeri de cântece lipovenești etc.);
  • Întreaga arhivă de documente poate reprezenta punctul de pornire al unui viitor muzeu și ale unei viitoare biblioteci privitoare la rușii lipoveni trăitori în România, absolut necesare unui grup etnic care se respectă și se dorește vizibil;
  • Materialele adunate pot servi drept sursă pentru următoarele tomuri din seria „Rușii lipoveni în studii și documente”, care poate fi continuată până la epuizarea surselor, adică mult timp de-acum încolo, și, desigur, de noile generații de cercetători. Ne referim, în primul rând, la documentele descoperite în urma unor anchete de teren, dar și la cele existente în colecții particulare, în arhivele unor instituții sau în fondurile unor biblioteci;

De asemenea, aceste documente, grupate pe localități, pot constitui o sursă esențială pentru viitoarele monografii ale localităților din spațiul românesc, populate cu ruși lipoveni, ale unor disertații ori lucrări de doctorat. Iar surprizele pot apărea oriunde: personal, am fost încântat să țin în mână acte ce constituiau atestarea unei localități, scrisori semnate de mitropoliții Ambrosie, Kirill, Innochentie, de Sadîk-pașa, Osip Gancear sau de călugării Pavel Vasiliev și Alimpie Miloradov

Prin urmare, prof. univ. dr. Leonte Ivanov de la Universitatea „Al. Ioan Cuza” din Iași împarte cele peste trei secole de istorie a rușilor lipoveni în două volume (unul dedicat Moldovei și Bucovinei și cel de al doilea – Dobrogei și Basarabiei) și ne promite că ambele vor fi bogat ilustrate și cu un număr substanțial de anexe documentare, sintetizând aspecte privind prezența populației ruse pe teritoriul României de astăzi. Fără nicio îndoială, profesorul din Iași va oferi cititorilor o lucrare științifică impresionantă ca număr de pagini, bine argumentată, ce va pune în lumină aspecte inedite ori mai puțin cunoscute din viața grupului etnic.

După cum ne-a declarat și prof. univ. dr., referitor la aspectele privind fenomenul starover, schisma Bisericii Ruse și motivele emigrării staroverilor (asupra cărora nu va insista în cele două volume de istorie a rușilor lipoveni), doritorii pot citi cartea lui F.E. Melnikov, Scurtă istorie a Bisericii Ortodoxe de Rit Vechi. Reamintim că în 2019, cu sprijinul financiar al Comunității Rușilor Lipoveni din România, profesorul universitar doctor Leonte Ivanov de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași a revizuit și a adăugat trei capitole la prima ediție a volumului I din „Scurta istorie a Bisericii Ortodoxe de Rit Vechi” de F. E. Melnikov (Editura „C.R.L.R.” din București, 2014).

Ediția a fost îngrijită, tradusă, prefațată și adnotată de profesorul Leonte Ivanov, iar volumul a apărut cu binecuvântarea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe de Rit Vechi, Înalt Preasfinției Sale †Leonti, Arhiepiscop de Fântâna Albă şi București și Mitropolit al tuturor creştinilor ortodocşi de rit vechi de pretutindeni. Și, după cum ne-a relatat profesorul ieșean, la finele anului în curs, va vedea lumina tiparului și volumul II al acestei importante lucrări ale lui F. Melnikov, de la moartea căruia s-au împlinit 60 de ani în luna mai 2020.

                                                                                                                    A consemnat

Svetlana MOLDOVAN