Adunare generală a CRLR!

ADUNAREA GENERALĂ a CRLR!
Pe 26 aprilie 2025, începând cu ora 10:00, în Sala de conferințe a hotelului „Best Western Bucovina” din Gura Humorului, jud. Suceava (Piața Republicii, nr. 18), se va desfășura Adunarea Generală a Asociației „Comunitatea Rușilor Lipoveni din România” (CRLR).
????Convocată în conformitate cu dispozițiile prevederilor art. 33 și art. 37 lit. a) din Statutul Asociației, având în vedere hotărârea adoptată în cadrul sedinței extraordinare a Consiliului Director din data de 26 martie 2025, AG are următorul proiect al
ORDINII DE ZI:
1. Propuneri de modificare și completare a Statutului Comunității Rușilor Lipoveni din România (Raportori: Membrii Comisiei de modificare și completare a Statutului CRLR numită în cadrul ședinței Consiliului Director din data de 26.03.2025, formată din: Alin-Valentin Stalenoi - președinte, prof. dr. Palaghia Radion – membru, avocat Andrei Roșca – membru);
2. Diverse.
* Conform art. 33 alin. (3) din Statutul Asociației „CRLR”, Adunarea Generală este alcătuită din: membrii fondatori ai CRLR, membrii Consiliului Director, președinții Comunităților locale, precum și membrii Direcției executive a CRLR (directorul general, directorul general adjunct și secretarul general).
* În cazul în care, din motive obiective, președintele unei Comunități locale nu poate participa la întrunire, prin hotărâre a Comitetului local, poate participa vicepreședintele sau oricare alt membru al respectivei Comunități locale.
????La Gura Humorului, va avea loc şi reuniunea membrilor Consiliului Director al CRLR.
????SUCCES!