La Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” din București

Membrii grupurilor reunite SLAVEANKA (din Slava Cercheză) și VOSTOK (din Sulina), prezenți pe 23 și pe 24 iulie 2022 la “Târgul de pâine la seceratul grâului” de la Muzeul Național al Satului “D. Gusti” din București, au participat în cursul dimineții de duminică la slujba religioasă de la biserica ortodoxă de rit vechi “Înălțarea Domnului” a eparhiei din București/Măgurele.

Membrii ansamblurilor folclorice reunite „Slaveanka” din Slava Cercheză, jud. Tulcea, și „Vostok” din Sulina, jud. Tulcea, au reprezentat Comunitatea Rușilor Lipoveni din România (CRLR) la „Târgul de pâine la seceratul grâului”, desfășurat în zilele de 23 și 24 iulie 2022 la Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” din București.
Așa cum au anunțat și organizatorii, a fost un eveniment care i-a reunit pe toți „în jurul unei felii de pâine”. Reprezentanții CRLR au expus pe masa lor de prezentare, în afară de pâine, și renumitele deja clătite/blinî, pirajki (piroști) și alte produse de patiserie.
„În lume există oameni atât de înfometați, încât nu există altă formă prin care îl pot găsi pe Dumnezeu decât într-o felie de pâine”, spunea Mahatma Ghandi - om politic și lider religios indian, un scriitor prolific.
„Pâinea, un element definitoriu în civilizația umană. Așa cum s-a născut o civilizație a orezului, tot astfel avem o civilizație a grâului în care pâinea joacă rolul central. Cerealele și pâinea au modelat de mii de ani viețile oamenilor, ca bază indispensabilă a existenței umane, a culturii și civilizației. Știm cu toții că dincolo de întrebuințarea sa ca aliment de bază în istoria popoarelor, pâinii îi sunt atribuite valențe divine, în credința iudaică și creștină, aceasta fiind asociată cu însăși Viața. «Pâinea noastră cea spre ființă» face parte din rugăciunea Tatăl Nostru, rostită cu speranță de milioane de oameni care împărtășesc aceeași credință”, declara conf. univ. dr. Paula Popoiu, managerul Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti”.
Scopul evenimentului de la Muzeul Satului, după cum au anunțat organizatorii, a fost acela de a afla tradițiile popoarelor în ceea ce privește cultivarea grâului și realizarea pâinii de la reprezentanții uniunilor minorităților naționale, de la brutari, meșteri artizani, reprezentanți ai misiunilor diplomatice acreditate în România.
Pe ulițele Muzeului Satului, precum și-n curțile caselor expoziționale, inclusiv în „Gospodăria Jurilovca”, unde se aflau și membrii ansamblurilor de ruși lipoveni, au putut fi admirate instalații de preparare a făinii, respectiv a pâinii, au avut loc diverse ateliere interactive, iar muzica, dansul și voia bună au răsunat în tot muzeul, atrăgând sute de vizitatori.
Despre participarea reprezentanților CRLR la evenimentul cultural „Târgul de pâine la seceratul grâului”, conf. univ. dr. Paula Popoiu, mangerul Muzeului, a transmis într-o scrisoare de mulțumire adresată președintelui Silviu Feodor următoarele: „Standul dumneavoastră a fost foarte apreciat de public și, de asemenea, profesionalismul echipei dumneavoastră în promovarea pâinii și a culturii specifice Comunității Rușilor Lipoveni din România.
Cele mai alese mulțumiri și pentru prezența celor două ansambluri - „Slaveanka” din Slava
Cercheză și „Vostok” din Sulina, care au susținut momente artistice de înaltă ținută în curtea „Gospodăriei Jurilovca” din incinta muzeului nostru cât și la Scena Dumitra.
Dorim să vă asigurăm, Domnule Președinte, de toată deschiderea noastră pentru o colaborare fructuoasă, precum și de toată considerația noastră pentru minunata activitate desfășurată în promovarea dialogului intercultural și interetnic”.
Participarea membrilor ansamblurilor folclorice din cele două localități tulcene la evenimentul din capitală s-a realizat cu sprijinul financiar și logistic al CRLR, cu implicarea directorului general Alin Valentin Stalenoi. În cursul dimineții de duminică, oaspeții din Slava Cercheză și Sulina au luat parte la slujba religioasă de la biserica ortodoxă de rit vechi „Înălțarea Domnului” a eparhiei din București/ Măgurele (preot paroh: părintele Ioan Bordeanu).


S.M.