Un an fără Ivan!

Sub semnul marcării unui an fără marele canoist al lumii, Ivan Patzaichin, și la jumătate de secol de la momentul cu pagaia ruptă, Comunitatea Rușilor Lipoveni din România, în colaborare cu Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23 și cu sprijinul Grupului Parlamentar al Minorităților Naționale, a organizat în data de 13 decembrie 2022, în Salonul de Recepții de la Palatul Parlamentului, evenimentul „Un an fără IVAN”.

Un an fără Ivan!
Un an fără Ivan!

Manifestări culturale ieșene

Participarea noastră în data de 14 decembrie 2022 la extraordinarul Concert de colinde tradiționale românești, ucrainene și balcanice, în interpretarea membrilor ansamblului „Floralia” al Universității de Artă „George Enescu” din Iași, chiar pe scena Bibliotecii Centrale Universitare ieșene, a prefațat seria de manifestări culturale desfășurate în perioada 14-16 decembrie 2022 în fosta capitală a Moldovei. Acestea au fost organizate de Catedra de Slavistică „Petru Caraman” a Facultății de Litere de la Universitatea „A.I. Cuza” din Iași și Asociația „Comunitatea Rușilor Lipoveni din România” (CRLR), cu implicarea membrilor redacției „Zorile” și ai comitetului de conducere al CRL-Iași.

În Sala mare și elegantă a hotelului-restaurant „Arnia” din Iași, hotelul Claudiei și al lui Alexandru Grigorii, ziua de 15 decembrie 2022 a început cu mențiunea că este ziua de pomenire a Sf. Proroc Avvakum, numele căruia l-a purtat și conducătorul mișcării starovere – protopopul Avvakum, canonizat, de asemenea, ca sfânt mucenic. Președintele CRLR, deputatul Silviu Feodor, a reamintit celor prezenți în sală că în anul 2020 Comunitatea a marcat 400 de ani de la nașterea Sf. Mucenic Protopop Avvakum, „apologet al credinței noastre ortodoxe strămoșești și militant pentru valorile spirituale și culturale ale staroverilor, care a trăit între anii 1620 și 1682. A fost cunoscut pentru opozitia manifestată împotriva ,,îndreptării cărților” și a textelor liturgice, precum și împotriva aplicării unor modificări ale ritualului. Iar în aprilie 2022 s-au împlinit 340 de ani de la arderea pe rug a Sf. Mucenic Protopop Avvakum.

Vreau să adaug că în anul 2019, la propunerea redactorului-șef Svetlana Moldovan, a apărut la editura noastră „C.R.L.R”, din București, ediția bilingvă a scrierii autobiografice Viața protopopului Avvakum, de el însuși scrisă („Житие протопопа Аввакума им самим написанное”) (1672/1675)”. Versiunea în limba română a fost realizată de către conf. univ. dr. Marina Vraciu, aici de față și căreia îi mulțumim”.

Reamintim că traducerea din limba rusă veche, notele de subsol, postfața și tabelul cronologic au fost realizate de conf. univ. dr. Marina Vraciu din Iași, iar Prefața, intitulată „În Siberia, cu trupul, cu sufletul...”, este semnată de către prof. univ. dr. Leonte Ivanov.

De altfel, profesorul Leonte Ivanov, moderatorul manifestărilor culturale din data de 15 decembrie, a anunțat că are o surpriză pentru cei interesați de istoria staroverilor, ca urmare a descoperirii, de dată recentă, a unui document inedit despre protopopul Avvakum, redactat de către F. Melnikov, pe care îl traduce în limba română și-l va insera la începutul anului 2023 în volumul II din „Scurta Istorie a Bisericii Ortodoxe de Rit Vechi” a lui F. Melnikov, aflată în curs de tipărire.

 

COMEMORARE

Prof. univ. dr. Leonte Ivanov, deputatul Silviu Feodor, conf. univ. dr. Marina Vraciu, lectorii universitari doctori Cecilia Maticiuc și Natașa Manole de la Catedra de Slavistică, conf. univ. dr. Gabriel Mardare au vorbit apoi despre viața și opera filologilor Ilie Danilov (1946-2012) și Mihail Marinescu (1927-1995), conferențiari universitari, doctori în filologie. Textele cu datele biografice ale celor doi rusiști Ilie Danilov și Mihail Marinescu, pe care le-am pregătit pentru acțiunea de la Iași, le inserez pe pag. 12 a periodicului „Zorile”.

 

„Îmi lipsesc Crăciunul pe vechi,

Anul Nou pe vechi...”

Imediat după prezentările vorbitorilor, soția filologului Ilie Danilov, prof. Iozefina Danilov, a declarat: „Mă obișnuisem să număr anii de la plecarea soțului meu, dar întâlnirea organizată de dumneavoastră mi-a schimbat optica și acum consider că a trecut doar un deceniu. Vă mulțumesc pentru faptul că încă vi-l amintiți și vă suntem recunoscători pentru asta.

De-a lungul acestor zece ani, de multe ori m-am surprins gândind sau spunând cuiva cu convingere „la noi, la lipoveni”, cuvinte care îl făceau pe soțul meu să-mi amintească râzând că sunt doar adoptată. Dar cei 43 de ani petrecuți alături de el m-au determinat să mă simt și eu lipoveancă și să fiu mândră pentru asta. Îmi lipsesc Crăciunul pe vechi, Anul Nou pe vechi și multe altele „pe vechi”.

Întâlnirea de astăzi m-a convins că soțul meu a avut dreptate să fie mândru că aparține Comunității rușilor lipoveni. S-ar bucura dacă ar ști că îl comemorați, că îl onorați și că - cel puțin o parte dintre cei care l-ați cunoscut - îi regretați dispariția.

Ați vorbit despre „domnul profesor Ilie Danilov”, eu voi spune doar că în ipostaza de soț și tată a fost excepțional. Am știut tot timpul că a fost norocul vieții mele, dar, după ce s-a dus, am simțit dureros că sunt lipsită de noroc.

L-am întrebat cândva cum a fost viața noastră împreună: ușoară sau grea? Mi-a răspuns imediat, fără să clipească: „veselă!”. Împreună cu fiii mei, vă mulțumim pentru gândurile bune și pentru gesturile frumoase pe care le-ați făcut pentru noi de-a lungul acestor ani, încă de doliu pentru noi.

Este foarte dificil să găsesc cele mai potrivite cuvinte pentru a vă mulțumi, pentru a exprima întreaga gratitudine a familiilor noastre Danilov: a mea, a lui Jaroslav și a lui Vladimir, pentru această activitate de la Iași, în cadrul căreia a fost comemorat și soțul meu, Ilie Danilov.

Când se împliniseră 7 ani de la dispariția soțului, știu că redactorul-șef al publicației „Zorile”, Svetlana Moldovan, s-a implicat și m-ați surprins prin publicarea la editura „C.R.L.R.” a volumului Inelul fermecat, o foarte frumoasă ediție bilingvă a basmelor rusești, traduse de mine și de Ilie Danilov, gest pentru care vă sunt recunoscătoare.

Activitatea de astăzi de la Iași, la 10 ani de la dispariția soțului meu, ne-a copleșit, iar pe mine m-a răvășit, ne-a surprins prin amploare, dar, mai ales, prin căldura sentimentelor exprimate de toți cei care i-au dedicat soțului meu câteva minute apreciative și a celor care au trudit realmente pentru pregătirea fiecărui moment și gest în parte.

Apreciat de foștii lui colegi de la Catedra de Slavistică a Universității din Iași, de foștii studenți, ori elevi ai Liceului de Teologie, de membrii CRLR, de prieteni vechi și noi, cei prezenți în sală și care nu-l cunoșteau pe lipoveanul Ilie Danilov au aflat că a activat cu devotament în cadrul Comunității, deținând diverse funcții, a fost membru fondator al revistei „Kitej-grad”, colaborator al periodicului „Zorile”, publicații pe care le citesc cu drag. A făcut să apară nr. 1 din revista „Sclavina studia” a Centrului de Cercetare a Istoriei, Tradițiilor și Culturii Rușilor Lipoveni din cadrul CRLR.

Nu este ușor să-ți aduni gândurile și să-ți găsești cuvintele potrivite pentru a exprima în câteva minute ceea ce ai trăit lângă omul iubit în 43 de ani, împreună cu care ai reușit să crești doi băieți, ambii informaticieni. Jaroslav a lucrat 20 de ani în securitatea sistemelor de informatică din SUA, iar Vladimir, care a învățat șah de la tatăl său, este maestru internațional, director al CSM Iași 2020.

Trebuie să precizez că noi încă n-am ieșit din doliu, la care ne-a condamnat plecarea soțului și a tatălui Ilie Danilov, dar recunoaștem că, de câteva ori, CRLR a reușit să ne oblojească sufletele, v-am simțit sufletește aproape de noi. Îi mulțumim redactorului-șef Svetlana Moldovan, profesorului Leonte Ivanov, care a ținut mereu legătura cu noi, deputatului Silviu Feodor – președintele CRLR, precum și tuturor celor care își mai amintesc cu plăcere, sau poate chiar cu drag, de lipoveanul Ilie Danilov.

Dumnezeu să vă iubească pe toți, precum și pe cei dragi dumneavoastră, așa cum ne-a iubit pe noi când ni l-a hărăzit drept soț și tată pe Ilie Danilov. Împreună cu familiile noastre Danilov, vă urăm un post ușor în continuare, sărbători binecuvântate și un An Nou mai bun. Anii care vor veni să fie cei mai frumoși din viețile dumneavoastră!”.

 

„Literele moarte din arhive (plecate o vreme pe Tărâmul Uitării) vin să trăiască printre noi”

Cu referire atât la conferențiarul univ. dr. Ilie Danilov, cât și la prof. univ. dr. Leonte Ivanov, conf. univ. dr. Gabriel Mardare din Bacău și-a intitulat alocuțiunea Lipovania, mon amour”, menționând că a fost invitat la manifestările culturale din Iași de către „prietenul meu Leonte Ivanov, pe care-l numesc, în „whatsapările” noastre glumețe „Grand Duc de Kitej-grad” sau „Hatman Slovoslujenia”. M-a invitat la o lansare de carte. Nu mă așteptam să fie și prilejul de a mă întâlni cu prieteni din „alte vremuri”, când nu lipseam de la întâlnirile internaționale consacrate culturii rușilor lipoveni, ultimele ediții coordonate de către distinsa și energica doamnă Svetlana Moldovan.

Ca un prolog al lansării de carte (prezentul cultural), au fost comemorate personalități recent dispărute din sânul comunității. Alături de ele era pomenit și Ilie (Ilia) Danilov, retras dincolo de nori acum un deceniu. Vorbele foștilor colegi treceau vălurind pe lângă auzul meu, eu rememoram momentul când, datorită lui, am devenit „filo-lipovean” și am început să studiez cu aplicație, utilizând instrumentarul achiziționat în peste trei decenii, refracția imaginii comunității în lumea apuseană și în schematizările „culturii de masă” (emisiuni de televiziune, filme) din România și Rusia.

Se întâmpla în primăvara lui 2009. Părăsisem de ceva timp – transfug profesional – Dealurile Copoului pentru o universitate care avea să-și atribuie numele bardului de la Mircești, efectuând un viraj spre Relații Publice. Eram însă mereu în contact cu Ostrovul Slaviștilor, Catedra de suflet, de care mă lega amintirea colaborării la „Kitej-grad”, complicitatea cu echipa redacțională. Cu zâmbetul care părea să nu-l părăsească niciodată, colegul Ilia Danilov mi-a spus: „dacă tot te interesează cultura noastră, de ce nu vii să-ți prezinți ideile la simpozionul internațional din Tulcea?”...

Când, dorind să-i comunic niște impresii prin    e-mail și să-l consult în vederea unei deplasări la Universitatea din Versailles (urma să vorbesc despre „insularitatea” lumii Vechilor Credincioși), am aflat că nu avea cum să mai răspundă, s-a creat o falie în lumea imaginară de care mă legasem. Am devenit mai „tehnic” în abordare, am intrat în contact cu lumea Staroverilor din Ucraina și Republica Moldova (prin mijlocirea lui Aleksandr Prigarin de la Universitatea din Odesa) și Țările Baltice (mulțumită invitației lui Pior Alekseev) și, de la distanță, cu familia Osipov de la Borovsk. Îmi lipsea însă zâmbetul molipsitor care mă dusese spre acel univers, aș fi vrut să-i propun spre lectură textele publicate la Iași sau Celiabinsk.

Cu Marele Kniaz de Kitej-grad mă știam de la începuturile apariției periodicului de cultură, format mare (cel al revistelor de cultură atunci, între timp au trecut toate la cel de carte sau de publicație corporatistă). „Numele de război” cu care colaboram (lansat ceva mai devreme în „Convorbiri literare”), declanșa dispute privind pseudonimul de stare civilă și asta ne amuza pe toți, inslusiv pe Marele Maestru Redacțional Emil Iordache, care zâmbea pe sub mustața-i absentă. Călătorisem în mașina lui Leonte la simpozioanele internaționale organizate de CRLR, mă intersectasem cu el și o parte a colegilor de la Catedra de Slavistică la lansări de carte, cu ocazia manifestării organizate pentru amintirea a două veacuri de la nașterea lui Dostoievski de Universitatea „Ștefan cel Mare” și Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților în 2021. Mi se părea că-i știu bine stilul, dar, când m-am apucat să citesc În căutarea tărîmului izbăvitor – Schițe pentru o istorie a rușilor lipoveni din România, imaginea lui s-a reașezat. Sau, pentru a fi mai trendy în vocabular, s-a „defragmentat”.

Mi-am amintit de „pietrele vii” – expresie folosită de un personaj al lui Rabelais pentru a vorbi de oameni și mi s-a părut că ea se aplica poate chiar mai bine cărților. În lumea universitară, de altfel, tomurile voluminoase erau poreclite „cărămizi” și, doar pentru o fracțiune de secundă, vedeam cu ochii minții cum cartea impunătoare a prietenului meu, solidă prin informație, subtilă prin stilul ironic difuz, este asemenea unei dale aruncată în mocirla suficienței culturale a multor publiciști care balansează între „etnicism” și „p(r)ost-modernism”.

Dar miza părții de analiză contextual-istorică din carte, riguros susținută prin documente, este mai amplă, ținta se află în adâncime: este vorba de deconstrucția motivului „toleranței” – reprezentare cu geometrie variabilă din punct de vedere e(t)nic, viciată de oportunisme (inter)culturale. Motivul este simplu: pentru conviețuirea în același spațiu este nevoie nu doar de „acceptarea noului venit”, ci și de asumarea complementarității cu el în virtutea unui sentiment al ființei distinct, în cadrul împărtășirii unor valori comune.

Astfel, tot ceea ce citisem din textele lui în ultimul sfert de veac îmi apărea ca un drum pavat cu dale mai mari sau mai mici (articole, studii apărute în volume academice), ducând Undeva, adică spre Lipovania, arhipelagul diseminat de mișcarea centrifugă a Vechilor Credincioși din Imperiul țarist spre zone izolate din spațiul mioritic. La capătul acestuia se înălțau coloanele volumelor: traducerea operei fundamentale a lui Melnikov (din care a apărut un volum și urmează cel de al doilea la început de an 2023), colecția de studii și documente despre lumea rușilor lipoveni (două volume, al treilea fiind în lucru), tomul despre căutarea tărâmului mântuirii (ce urmează a fi completat de volumul privind Basarabia și Dobrogea).

Coloane aflate la jumătatea înălțimii, dar configurând imaginea unui impunător Sobor (Catedrală) al Ființei credincioșilor de rit vechi, popor rămas fără pământ când Biserica a intrat în jocul Țarului – „modernizarea” cu forța a textelor și a practicii de cult din rațiuni politice. Un Cronotop (fuziune de Timp și Spațiu) unde se săvârșește comemorarea martirilor pentru credință, a făptuitorilor din cultură, sport, adică loc de adunare întru cinstirea tradițiilor și pentru practica modernității autentice. Nu întâmplător Ilie Danilov era atras de cei nesupuși tiparelor vremii (Pușkin, Dostoievski, Cehov, Esenin, Șvarț și Brodski), eseurile lui fiind puse în valoare în 2010 prin eforturile conjugate ale Editurii „C.R.L.R.” și ale Editurii „Sfântul Mina”. Iar Leonte Ivanov este unul dintre cei mai buni tălmaci-rostitori în limba română a lui Dostoievski, un excelent cunoscător al cinematografiei din spațiul răsăritean cu tot ce au adus creatorii de aici în modernizarea limbajului filmic.

Francofon prin formație, umorist prin vocație, mi-am amintit, acum la despărțirea de prietenii lipoveni, formula „Partir c’est mourir un peu” (a pleca înseamnă a muri un pic), vehiculată cândva și de o șansonetă. Spiritul galic pus pe șagă (diferit de gândirea scrobită a universitarilor „francofoni”de la noi) a inversat termenii și cred că lui Ilia Danilov    i-ar fi plăcut versiunea hâtră a proverbului: „Mourir, c’est partir un peu”.

Iar prin strădania lui Leonte Ivanov, literele moarte din arhive (plecate o vreme pe Tărâmul Uitării) vin să trăiască printre noi, pietre însuflețite viețuind în insulițe culturale, fără atenția editurilor dominante pe piață deocamdată. Dar cu o consecventă promovare în „Zorile” și revistele culturale ieșene, precum și la postul de radio regional, mulțumită lui Dumitru Șerban”.

***

Din lipsă de spațiu, vom încheia relatarea noastră cu declarațiile președintelui CRL-Iași, Valer Ivanov, urmând ca în numărul viitor al publicației „Zorile” să revenim la eveniment, la discursurile de excepție ale prof. univ. dr. Antonio Patraș de la UAIC Iași, Mircea Platon - redactorul-șef de la „Convorbiri literare”, prof. univ. dr. Leonte Ivanov de la Catedra de Slavistică „Petru Caraman” a Facultății de Litere din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” Iași, conf. univ. dr. Marina Vraciu și al deputatului Silviu Feodor despre volumul I din lucrarea monumentală „În căutarea tărîmului izbăvitor. Schițe pentru o istorie a rușilor lipoveni din România (Partea I), carte care a văzut lumina tiparului la Editura „Doxologia” din Iași și Editura „C.R.L.R.” din București, în anul 2022, lucrare în paginile căreia prof. univ. dr. Leonte Ivanov oferă amănunte despre istoricul fiecărei comunități de staroveri din Bucovina, Moldova și Țara Românească.

Valer Ivanov: „Au avut loc evenimente culturale de marcă în capitala Moldovei, care au stârnit un real interes, cu un mare ecou în rândul participanților. În „dulcele nostru târg al Ieșilor” s-au desfășurat manifestări culturale de înaltă ținută, cu participarea profesorilor din cadrul Catedrei de Slavistică și al Catedrei de Litere a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, a reprezentanților CRLR și redacției „Zorile”, a membrilor CRL-Iași și din alte comunități moldave, precum și președinți ai CRL din Târgu Frumos, Botoșani, Piatra Neamț și Focuri.

În cea de a doua parte a zilei a avut loc un alt eveniment cultural artistic, desfășurat la Casa de Cultură „Mihai Ursachi “ din Parcul Copou, consacrat „Zilei Minorităților Naționale” cu participarea membrilor comunității noastre locale. Și acest eveniment s-a bucurat de o largă audiență și participare, inclusiv a oaspeților din București.

Mulțumim tuturor celor care au contribuit la reușita evenimentelor remarcabile și de referință ale CRLR: echipei CRLR, dlui deputat și președinte al CRLR Silviu Feodor, colectivului redacției „Zorile”, coordonat de către dna Svetlana Moldovan, Catedrei de Slavistică  din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, condusă de către dl prof. univ. dr. Leonte Ivanov, membrilor CRL-Iași!

Să dea Bunul Dumnezeu să avem parte și în viitor de asemenea interesante manifestări culturale în urbea noastră!”.

Daruri de suflet, așa au fost numite cărțile oferite participanților la manifestările culturale de către CRLR, inclusiv volumul profesorului Leonte Ivanov,  chiar cu autograful autorului.

Evenimentul cultural a fost unul reușit, de înaltă ținută, și vom continua relatarea în numărul viitor al publicației „Zorile”.

Svetlana MOLDOVAN