La Primăria municipiului Sibiu

Astăzi, 23 iulie 2020, dl Silviu Feodor, președinte al CRLR, a avut o întrevedere de lucru, la Primăria municipiului Sibiu, cu dna Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu și cu dl Benjamin Józsa, directorul Forumului Democrat al Germanilor din România (FDGR).
În cadrul acestei întâlniri a fost apreciată relația de prietenie dintre CRLR și FDGR, dl președinte Silviu Feodor participând anul trecut, la sfârșitul lunii noiembrie, la manifestările dedicate sărbătoririi a 30 de ani de la înființarea FDGR și 50 de ani de la prima transmisiune tv a emisiunii „Akzente” (emisiune în limba germană) pe postul național TVR1.
De asemenea, au fost discutate propuneri de colaborare privind organizarea și desfășurarea a două proiecte culturale pentru anul 2021: Festivalul Poeziei Ruse la Sibiu, cu un format aparte, în cadrul căruia elevii ruși lipoveni vor recita (la festivitățile de deschidere și închidere) poezii în limba rusă ai marilor poeți germani, iar elevii germani vor recita poezii în limba germană ai marilor poeți ruși. Un alt proiect cultural, pe tema „Dunărea – fluviul care unește culturi și popoare”, propus a se desfășura la Sulina, județul Tulcea, dedicat bătrânului fluviu, întrucât izvorăște din Germania – Patria istorică a germanilor din România și se varsă în Marea Neagră prin Delta Dunării, zonă unde este prezentă cultura și spiritualitatea rușilor lipoveni din România.
„Am fost profund impresionat de primirea sufletească pe care mi-a făcut-o dna Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu – a declarat președintele Silviu Feodor. A fost o întrevedere foarte plăcută și constructivă, privind organizarea și desfășurarea celor două proiecte culturale comune, evidențiind conviețuirea în diversitatea culturală pe teritoriul țării noastre.
De asemenea, am fost marcat de disponibilitatea dnei primar Astrid Fodor și a dlui director al FDGR, Benjamin Józsa, avansând propuneri de conținut în vederea proiectelor culturale menționate.


Le mulțumesc pentru această întrevedere, pentru colaborare, precum și pentru darurile pe care mi le-au oferit și le doresc multă sănătate, succes în activitatea lor și să aibă parte de ajutorul Bunului Dumnezeu!”.