Poezii. Epigrame
Despre viața și creațiile
poetului Gheorghe Cîrnu
Încerc să fac un lucru aproape imposibil: să rezum, în câteva pagini, o operă şi un destin. Deşi este un pas timid şi modest, totuşi îl voi face prin această, probabil, întârziată prezentare a volumului de faţă, pe care l-am (re)citit cu deosebită plăcere şi pe care distinsul autor ni-l oferă cu deosebită generozitate şi aleasă sinceritate.
Volumul despre care scriu, semnat de brăileanul Gheorghe Cîrnu, constituie rodul unei excepționale creații literare, multe dintre poeziile inserate fiind prezentate la diverse activități cultural-sociale și literare organizate de-a lungul timpului sub egida CRL – Filiala Brăila (lansări de carte, expoziții, serate, reuniuni științifice și altele).
Autorul volumului, intitulat sugestiv „Poezii. Epigrame”, este un reprezentant de seamă al Comunității rușilor lipoveni din Brăila, iar despre viața sa ne spune: Prin bunăvoința unei mame rusoaice (din Nikolaev, URSS ) și a unui tată dobrogean, m-am născut în mijlocul toamnei anului 1948, în Făgărașul Nou, jud. Tulcea. După terminarea Liceului Nr. 4 din orașul Brăila am efectuat o perioadă stagiul militar într-un regiment de artilerie din Șimleul Silvaniei. Am urmat apoi cursurile Școlii postliceale de subofițeri „Gheroghe Lazăr” din orașul Sibiu, pe care le-am absolvit în 1969, ca șef de promoție.
Și de câte ori se ivește prilejul, îi place să menționeze că s-a căsătorit cu cea mai frumoasă rusoaică lipoveancă de la acea vreme.
Așadar, etnic rus lipovean prin alianță, căsătorit fiind cu doamna Frusina (Izotov), fiica fostului dascăl al Bisericii „Sfânta Ovidenia” (municipiul Brăila), poetul manifestă încă de la începutul activității sale literare afinități pentru versuri și epigrame, multe dintre ele fiind publicate în ziarul M.Ap.N și în ziarul Brăila din același oraș.
Personal, l-am cunoscut pe Gheorghe Cîrnu la una dintre activitățile organizate de CRL-Brăila. Modul în care arăta nu trezea în nici un fel atenția, poate doar aspectul îngrijit și așezat la locul său.
Când a luat cuvântul însă, multe dintre acele atribute ale aparenței au dispărut și s-a impus atenției armătura ideilor sale. Din start mi s-a imprimat acel moment agreabil, nu neapărat pentru că recita din versuri, că mă proiecta către o lume cu gust de jar pentru satiră, ci pentru că suscita un viu interes pentru a-l asculta. Un lucru ce se datorează, fără îndoială, poeziilor și epigramelor, caracterizate printr-o sintaxă limpede, un vocabular decent, uşor ironic, discret, uneori non-conformist, care surprinde. Dar nu acesta este principalul atú al poetului, căci este el însuși talentul poetic, dezinvolt.
De altă profesie decât una filologică sau liber-profesionist, în sensul că ar face o boemă pe seama talentului său, având la bază experienţa unei cariere militare, Gheorghe Cîrnu se manifestă ca un scriitor de lume, având în tolba sa întâmplări de tot felul, iar volumul de poezii și epigrame tipărit la Editura „C.R.L.R.” din București, capătă forma unui buchet de idei și sentimente adunate cu migală.
Atent, de la bun început, cum trebuie să arate, în structura sa, o carte de poezii și epigrame - să nu fie ca o simplă adunătură de texte - poetul este preocupat, mai degrabă, să nu dea de furcă lectorului atunci când va citi din creațiile sale și o face simplu, direct și nonșalant:
Sunt un simplu versurist,
Potrivesc din zbor silabe,
Mai ales când sunt prea trist,
Scriu doar poezii neghioabe!
***
Alteori, când vesel sunt,
Și din vin iar sorb dulceața,
Ca să n-o privesc prea crunt,
Doar prin rime-mi mângâi viața!
Încă de la debutul acestui volum, poetul ne lasă să înţelegem câteva lucruri esențiale: nu agreează boema, peregrinează dincolo de minore contingențe și răsfrânge în pagini mărturii culese de o viață, prin metafore și rimă, reușind să dea naștere unei melodii poetice aparte.
Mai cu seamă, volumul pe care ni-l înfățișază, structurat clasic în câteva capitole, trădează cu ușurință o varietate de teme și modalități de expresie, creând eșafodajul unui captivant buchet literar. Îndeosebi, diversitatea de subiecte pe care le abordează scriitorul în fiecare dintre capitolele inserate în această carte, scoate la lumină o șarjă de situații, ipostaze, personaje, cu învățături despre viață, idei și momente trăite de autor.
Cu alte cuvinte, scriitorul Gheorghe Cîrnu ne arată că prin tot ceea ce a scris până acum este pentru noi toți un contemporan al vremurilor, cu instincte poetice, având un spirit justiţiar remarcabil. Iar cu experiența sa de viață, formată deplin în anii de sfârşit ai secolului al XX-lea, la scurt timp după momentul Decembrie 1989, poetul va explora ceea ce deja va fi creat aurita sa personalitate, parte din opera sa fiind consacrată unor momente istorice tulburătoare, tălmăcite în mod reușit prin intermediul câtorva poezii și epigrame.
În consecință, descoperim în aceste pagini, imagini despre sine, despre alții, despre Dumnezeu și despre anumite evenimente ce au loc într-un spațiu cu reverberații despre viață.
O altă calitate a lucrării de față o constituie echilibrul dintre capitole și dozarea informației, realizată în așa fel încât aceasta să fie percepută ca o demonstrație din varii unghiuri. Chiar şi tonalitatea poeziilor cunoaște, la acest poet, un anumit flux: de la cel calm, liniştit, prezent încă de la debut, urmat de cel grav, dramatic, care se declanşează odată cu expunerea trecutului și prezentului deopotrivă.
O dulce nostalgie-ncerc acum,
Când amintiri se țes ca-ntr-un roman,
Iar tinerețea a rămas pe drum,
Și-n cârca vieții-am mai bifat un an!
***
Apoi, mai vesel, dar cu umilință,
O rog pe toamna care mă-nsoțește,
S-aniversăm, de este cu putință,
Și peste-un an, de nu se plictisește!
Privit anume din acest unghi, volumul decelează experiențe dobândite de autor în timpul formării și dezvoltării personalității sale.
La acestea, adăugăm cunoașterea nemijlocită a locurilor, a oamenilor, dar și a istoriei – toate, fără excepții, servind drept reper al creației și al valorilor literare personale. Altfel spus, câte expresii cu tâlc şi câte lecţii de viaţă ne inspiră, uneori, multe dintre versurile acestui versat și altruist poet, dacă ştim să le ascultăm povestea! Fără teama de a exagera, avem de-a face cu adevărate zvâcniri literare pe care autorul le filtrează, le modelează şi le reconfigurează în vederea transmiterii propriilor trăiri și emoţii.
Din acest considerent, volumul capătă forma unei mărturii a sufletului, un flux al gândirii, așa cum „arta o găsim în noi, sau în afara noastră”.
Maestru şi pătrunzător al frumuseţilor şi descrierilor locurilor, Gheorghe Cîrnu alege să imortalizeze cele patru anotimpuri ale anului, perioade ce declanşează în sufletul celui care le descrie sentimentul înrădăcinării de Brăila – urbe aşezată de Dumnezeu la gurile Dunării. Poetul insistă, mai ales, asupra descrierii toamnei și nu în zadar, căci autorul s-a născut într-o frumoasă zi de toamnă – anotimp al anului descris într-o manieră picturală şi extrem de sugestivă, creionând pe alocuri imagini statice:
Doar toamna frunze pale, cad și cad,
Precum trecute zile vârsta-mi ard.
Și ard mereu, se trec în toamna vieții,
Neselectând naivii și-nțelepții!
***
Un frig abia simțit mă înfioară,
Nori grei, de plumb, acum mă împresoară,
O ceață densă-și lasă draperia,
Din vară a rămas doar nostalgia!
La acest joc de cuvinte atât ritmul, cât şi rima dau naștere unui peisaj prin excelență idilic, dublat de anumite trăiri personale, într-o continuă desfăşurare de energie. Ispititoare pentru cel ce dă curs invitației la a savura din frumusețile vii ale naturii, se dovedesc deplinul acord între starea sufletească a personajelor şi amalgamul de aspiraţii, credinţa și armonia cu strămoşii şi cu universul spiritual.
Prin felul în care scrie, poetul nostru se exprimă frenetic, iar timpul îi îngăduie, din fericire, să-și pună în valoare resursele creative, fapt dovedit în multe dintre versurile maiestuos împletite:
Aș vrea să vreau să am și eu o vrere,
Să pot, de pot, să am așa putere,
Să schimb lumea cea strâmbă și nedreaptă,
Cu alta mai cinstită și-nțeleaptă.
***
Promisiuni deșarte, slogane deșănțate,
Cu mare ușurință, zilnic ne sunt livrate,
Iar fericirea ce o așteptăm,
Himeră e la care toți visăm.
În aceste rânduri, dar și în multe altele, Gheorghe Cîrnu pozează în omul nu închis în cetatea vieții, ci unul conectat la freamătul lumii, implicat în neliniștile și frământările ei deopotrivă, iar multe dintre ideile sale își găsesc cu succes locul printre multe creații similare, căci le citești, și-ți mângâie sufletul. Mai mult chiar, în lirica bravului nostru poet natura şi iubirea, laolaltă cu istoria şi prezentul, scot la lumină o altă muzicalitate şi un alt limbaj anume știut, precum și alte multe „mesaje” descifrate în imagini autentice:
Iubirea ei mă copleșește,
Mă simt în casă ca un pește,
Pus la frigare, pe grătar,
Ce voi păți, nu am habar!
***
Vreau să înot mai către larg,
Și-nspre adâncuri să mă bag,
Dar, valul cel cu ghinion,
M-aduce iarăși în pripon!
Uneori, animat de magia dragostei, pe alocuri imperceptibilă, poetul îndeamnă pe cititorul nostru drag, care caută misterul în poezii dedicate unor astfel de proiecții, să nu ocolească versuri despre dragoste. Să ne oprim, de pildă, la câteva de o aleasă sensibilitate:
Chiar dacă arborii își frâng cununa,
Sub freamătul potopului ce vine,
Vom căuta prin fulgerări iar luna,
Ca să te văd și să mă vezi mai bine.
***
Iar lacrima prelinsă de plăcere,
Am să ți-o sorb de pe obrazul tău,
Ca să-mi alin, cât pot, a mea durere,
Că nu te pot iubi așa mereu!
Nu exagerez în vreun fel subliniind că regăsim aici și în alte multe asemenea pasaje, momente de vârf ale creației acestui poet brăilean, suficiente însă pentru a-i creiona inflexiunile de natură scriitoricească. Muza poetului o regăsim chiar cu asupră de măsură în poezii strecurate în capitole precum: Despre mine, Despre oameni, Dulcea-amară noastră soartă, Dureri, sentimente, trăiri etc., apreciate îndesoebi pentru rapiditatea replicilor, altruismul ideilor și decelarea faptelor, toate cernute de ironia îndrăgită a penelului.
Domeniul căruia îi aparțin însă multe dintre versuri este cel al bunelor maniere, a căror cunoaștere, sub multiplele lor ipostaze, asigură desfășurarea comunicării între El & Ea. Spre încântarea noastră, a tuturor, scriitorul dă frâu expresiilor ușor sacadate nu pentru a-și rezuma concepțiile și trăirile, ci ca o modalitate mai degrabă aforistică ori filosofică. Mă voi opri doar la un scurt pasaj:
Erai o simplă floare înainte,
De-a te cunoaște, după cât țin minte,
Dar, te-am plăcut, și cum să-ți spun, te-am vrut,
Și te-am avut!
***
Erai ca roua într-o dimineață,
Din roua ta m-am limpezit pe față,
Iar tu, șăgalnic și în taină mi-ai răspuns,
Mi-a fost de-ajuns!
***
Iar de atunci, ești parcă mai frumoasă,
Și-s bucuros că tu mi-ai fost aleasă,
Cu dragostea, iubito, te-am fardat,
Și mi-ai cedat!
Lesne de înțeles cum poetul se implică și dăruiește, în egală măsură, grație și răsfăț, ironie și înțelepciune, degajare și incisivitate, mai ales acolo unde ritmul și sensul versului o cer. Fiecare strofă o percepem ca și cum cuvintele sunt cântărite de poet pe un talger de mare precizie, jonglând cu sensurile lor, scotocind neobosit prin lada de zestre a limbii române după podoaba potrivită.
Citind aceste versuri cu deosebită atenție, ai impresia că poetul Gheorghe Cîrnu reface totul pentru sine, dăruindu-se cu siguranţa mai mult a utilităţii slovelor decât cu personalitatea sa, prin ale lui gânduri, regrete, dureri și bucurii, dăruite nouă cu o aleasă generozitate. La fel de incitant ni se pare și faptul că același poet are în palmares și câteva poezii dedicate marilor creatori, care, absenți fiind pentru că au plecat acolo unde vom ajunge cu toții, le sunt de folos celor de astăzi prin lecția vieții și operelor lor.
Împinși către uitare sunt poeții,
Mai mult sau mai puțin în floarea vieții,
Un accident, o palmă, un pietroi,
I-alungă pe vecie dintre noi!
***
Labiș sau Eminescu nu contează,
Cenzura, cu osârdie lucrează,
I-aruncă-ntr-un hățiș de invective,
Nocive, negative și parșive!
***
Huliți de nulități vor fi și mâine,
De cei care-și asigură o pâine,
Din calomnii, sperjur și blasfemie,
Uitând că i-a creat o ROMÂNIE!
Fără tăgadă există la Gheorghe Cîrnu tendința de a accentua latura de boem spiritual, creator spumos, descoperit în ipostaze de om de lume, inteligent, pierdut în alte arii profesionale, regăsit de noi grație acestui volum și pus acolo unde îi este locul. Anume, printre creatorii de cuvinte! Chiar și atunci când versurile ne vorbesc despre anumite cutume în sânul familiei, alături de cele mai dragi ființe:
Și am avut noroc,
Să am pe lângă mine,
O floare și-un boboc,
Ce seamănă cu tine!
***
Eram un stâlp în casă,
Nu-mi prea plăcea nici treaba,
Să mă pornești la coasă,
Stricai vorba degeaba.
Fără îndoială avem privilegiul de a culege din aceste puține, dar emoționante strofe, fructul copt al creației unui versurist spontan, care te pune la treabă, te laudă, te ocărăște în surdină, folosindu-și rimele cu destulă precauție, dublate de o sinceritate debordantă, dar și o fină ironie. Alte poezii ne fac să înțelegem chiar și mai mult: că munca nesusținută te scutește de eforturi nedemne, că la matrapazlâcuri unii sunt mai dibaci decât alții, iar în anumite situații dacă nu aplicăm o doză de satiră, ironia și veselie riscăm să devenim ridicoli, rigizi, ba chiar convenționali. Nu în ultimul rând, autoironia poetului, care răzbate în multe din poeziile inserate în acest volum.
Chiar și fără această modestă prezentare, am certitudinea că odată cu apariția acestui așteptat tom de poezii și epigrame, poetul brăilean Gheorghe Cîrnu și-a asigurat un loc de seamă în constelația creatorilor de poezie ușor de înțeles și de digerat, ce-i drept, o constelație estompată astăzi de puzderia de cărți editate forțat, cu producții sterpezite și insipide, cum îi place autorului să susțină.
Deloc mai puțin importante sunt pentru noi, devoratorii de versuri, disponibilitățile umane pe care le găsim la omul Gheorghe Cîrnu – amintiri și sentimente, o persoană care comunică natural, făcând abstracție de necazuri, dezamăgiri și multe altele. La toate astea, expunerea ideilor, cursivă şi clară, pe alocuri asaltată de reale zvâcniri literare, creează premise pentru o lectură agreabilă, presărată cu mărgăritare de cuvinte, fără complexe, bazându-se pe propriul simț al valorii, confirmând odată cu apariția acestui volum forța unor creații literare, dacă nu miraculoase, cel puțin spectaculoase.
Pavel TUDOSE,
Redactor la revista Kitej-grad a CRLR