Scurtă istorie a Bisericii Ortodoxe de Rit Vechi. Partea III

F.E. Melnikov
Scurtă istorie a Bisericii Ortodoxe de Rit Vechi. Partea III

Ultima parte, cea de a treia, a Scurtei istorii... abordează Veacul de aur al Ortodoxiei de Rit Vechi, adică, perioada de relativă libertate și prosperitate, când, prin edictul țarului Nikolai al II-lea din 1907 se proclamă toleranța religioasă.
Aici facem cunoștință cu activitatea ierarhico-sobornicească, cu congresele din întreaga Rusie, cu manifestările educativ-culturale, specificul serviciului religios și al elementelor culturii materiale și spirituale, construcția de lăcașuri sfinte, apariția de noi personalități în rândul staroverilor care își vor aduce aportul atât în dezvoltarea mișcării starovere, cât și în dezvoltarea economico-culturală a Rusiei, cu diverse alte aspecte ale vieții cotidiene. O contribuție la coeziunea comunităților de pe teritoriul Rusiei o vor avea Congresele în cadrul cărora vor fi consemnate toate hotărârile, rapoartele, lămuririle, iar apoi ele vor fi trimise în parohii. De asemenea, abuzurile autorităților locale sunt monitorizate și raportate autorităților centrale. Așa au fost tipărite 12 cărți care reprezintă pentru noi un bogat material istoric de mare preț. Se intensifică activitatea de publicare a literaturii create de autori din rândurile staroverilor. Este foarte adevărat că în mare, este vorba de o literatură de tip apologetic și polemic. Un rol important în propagarea acestei literaturi îl vor juca revistele „Țerkov”, „Slovo țerkvi”, „Golos staroobreadța”, „Slovo pravdî” și „Izborniki”.
Mai aflăm de la Fiodor Melnikov multe alte aspecte care țin de Veacul de aur, când le-a fost ceva mai bine staroverilor, dar și aspecte care l-au umbrit. Este vorba de intensificarea abuzurilor, constrângerilor și persecuțiilor din partea reprezentanților Bisericii oficiale care nu puteau accepta ideea renașterii și dezvoltării mișcării starovere. Despre venirea la putere a bolșevicilor și faptele lor, știm deja foarte multe. Însuși autorul cărții recenzate a avut de suferit și a trebuit să se ascundă și să fugă, reușind, în ciuda tuturor piedicilor, să ne lase o moștenire uriașă din punctul de vedere al valorii sale. O parte din cărțile lui au văzut lumina tiparului chiar în timpul vieții sale, altele după moartea sa.
Scurta istorie a Bisericii Ortodoxe de Rit Vechi, apărută în ediție bilingvă, este un vis împlinit al lui Fiodor Evfimievici, de care, sperăm, că se bucură și el de acolo unde i-a rânduit Dumnezeu sufletul pentru odihnă.
Mulțumiri speciale le datorăm etnicului nostru Leonte Ivanov care, la rândul său, a îndeplinit o misiune de mare importanță pentru noi toți – îmbogățirea patrimoniului nostru cultural cu documente care vorbesc despre noi. Este aportul lui la scrierea istoriei noastre trecute și recente.
De asemenea, trebuie remarcată contribuția CRLR fără sprijinul material al căreia ar fi fost dificil de realizat acest proiect. Cele trei volume au ilustrații grăitoare, realizate în condiții grafice excelente.
Invităm cititorii să-și rupă din timpul lor și să se afunde în lectura acestor cărți pentru că au de aflat lucruri revelatoare despre destinul unei părți însemnate a poporului rus.

prof. univ. dr. Axinia Crasovschi