Ceremonialul de nuntă la rușii staroveri din România

În spatele unei povești stă mereu o altă poveste. Mulţumirile mele se îndreaptă către toți etnicii mei și în special către cei care au trăit alături de mine în anii premergători Revoluției române din 1989. Așa cum părinții mei sunt ruși staroveri provenind din regiuni diferite, unul din nordul țării, celălalt de pe malurile Dunării, am avut prilejul să observ de mică atât asemănările, cât și diferențele privind obiceiurilor noastre din ambele zone. Când tatăl meu s-a mutat cu serviciul într-o comunitate românească și am început să merg acolo la școală, am resimțit pentru prima dată etnonimul „lipoveancă” ca pe o poreclă. Felul selectiv în care cei din jur foloseau acest etnonim îi amplifica tonul peiorativ în situații când vorbele erau rostite la supărare. N-am înțeles atunci de unde vine și au trecut mulți ani până când mama a început să îmi explice că eu sunt de fapt rusoaică și să mă încurajeze să citesc literatura rusă. De acolo și până la dorința de a aprofunda studiul culturii și limbii ruse nu a fost decât un pas. Un pas care a durat vreo cincisprezece ani.
Doresc să le mulțumesc tuturor celor care, direct sau indirect, au făcut posibilă finalizarea și publicarea tezei mele de doctorat, care acum își găsește o lumină nouă în paginile acestei cărți. Înainte de a pomeni orice alt nume, vreau să-i mulţumesc regretatului profesor universitar doctor Ivan Evseev, om de o profundă ţinută academică, nu numai pentru că mi-a îndrumat pașii spre această muncă de cercetare, dar mai ales pentru sutele de ore dedicate revizuirii paginilor scrise de mine pentru diverse articole și prezentări, susținute de-a lungul timpului în care i-am fost studentă și doctorandă. Fără sfaturile dumnealui susținute, fără conversațiile lungi pe marginea simbolurilor culturale, aceste pagini nu ar fi ajuns să fie citite astăzi. Mulţumirile mele se îndreaptă și către profesorii mei de la Catedra de Slavistică a Universităţii de Vest din Timișoara (Marin Bucă, Richard Sîrbu, Maria Kiraly, Maria Andrei, Valentin Moldovan, Traian Nădăban, Galina Cernicova) și, bineînțeles, către profesorii mei de la Catedra de Limbă și Literatură Română. Vreau să-i mulţumesc aici şi regretatului academician Victor Vascenco care, în timpul şederii mele în Germania şi mai târziu în Canada, a ştiut să mă captiveze în convorbiri rodnice și m-a încurajat mereu să nu renunț.
Etnicilor mei, tuturor celor care m-au ajutat în perioada culegerii datelor şi mărturiilor folclorice, celor care se vor regăsi adesea pomeniţi în paginile acestei cărți [„Ceremonialul de nuntă la rușii staroveri din România”], le revin cele mai scumpe mulțumiri. Numele lor nu sunt doar simple cuvinte înșirate pe hârtie, pentru că sunetul lor ascunde vorba tihnită a rusului starover. Simpla rostire a acestor nume, ascultată de zeci de ori în înregistrările mele, este capabilă să producă automat sute şi mii de imagini care se precipită să prindă culoare şi sunet, învăluindu-ne în apa vie a vieţii de dinainte și de după căsătorie. Trebuie doar să ne aducem aminte.
Fireşte, îmi exprim aici recunoştinţa pentru sprijinul financiar acordat de Comunitatea Ruşilor Lipoveni din Romania (CRLR) pentru apariția acestei cărți, asociația etnică acoperind cheltuielile și pentru o parte din munca de teren făcută în timpul verii anului 2000, când împreună cu Olga Condrat şi Axinia Crasovschi am străbătut un remarcabil perimetru al zonelor locuite majoritar de etnici. De asemenea, mulțumesc redactorului de carte Svetlana Moldovan (redactorul-șef al publicației „Zorile”) și tehnoredactorului Valentin Filat. Speranţa mea cea mai mare este ca această analiză hermeneutică a nunții rușilor ortodocși de rit vechi din România să contribuie la clădirea unei porți către trecut și să ne ajute să înțelegem rosturile păstrate cu atâta sfințenie de către strămoșii noștri.
Magdalena Moţ,
Canada
(vezi „Ceremonialul de nuntă la rușii staroveri din România”, Editura „C.R.L.R.”, București, 2021, p. 9-10).