Istoria rușilor lipoveni din România (1)

În urma unui proiect de cercetare susținut financiar de Comunitatea Rușilor Lipoveni din România (CRLR) și coordonat de președintele Silviu Feodor, va ieși de sub tipar în cea de a doua jumătate a anului 2020, la editura „C.R.L.R.” din București, „Istoria rușilor lipoveni din România”, semnată de prof. univ. dr. Leonte Ivanov de la Universitatea „Al. Ioan Cuza” din Iași. Unele rezultate parțiale ale investigațiilor și aspecte inedite ale cercetării au fost în decursul celor doi ani și vor fi și în continuare reflectate într-o serie de articole și în publicația noastră „Zorile”.

Istoria, redactată de profesorul Leonte Ivanov și care va include documente și studii, în limbile română și rusă, însoțite de aparatul critic corespunzător (prefață, note și comentarii, bibliografie, ilustrații), va fi prezentată pe baza acestora atât din perspectiva lingvistică, istorică, culturală, antropologică, sociologică, religioasă, cât și din punctul de vedere al relațiilor internaționale și politice.

Profesorul universitar oferă o varietate de surse, iar bogăția acestora nu face decât să ridice nivelul academic al lucrării, Istoria fiind prima de acest gen despre rușii lipoveni, grup etnic încă insuficient cunoscut și cercetat.

Despre procesul de redactare al acestei lucrări valoroase și mult așteptate și despre anii de cercetare, am stat de vorbă cu prof. univ. dr. Leonte Ivanov, renumit filolog, traducător și istoric literar, șeful Catedrei de Slavistică de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași:

— Care a fost scopul acestui demers inedit inițiat cu doi ani în urmă și susținut de CRLR?

Percepuți în mod diferit, adesea fantezist, de grupurile etnice cu care au venit în contact și stabiliți pe aceste meleaguri cu mai bine de trei secole în urmă, rușii lipoveni nu beneficiază până în prezent de o monografie avizată, amplă și bine structurată, care să-i reprezinte și, în același timp, să fie cartea lor de identitate.

Singura lucrare privitoare la ei, redactată în 1871 de către episcopul Melchisedec (Ștefănescu), așadar, acum un secol și jumătate, ne sugerează chiar din titlu modul în care această minoritate a fost privită de către autor: Lipovenismul, adică schismaticii sau rascolnicii și ereticii rusești.

Putem menționa, de asemenea, monografiile și studiile unor cercetători de expresie germană (Raimund Kaindl, Johann Polek, F.A. Wickenhauser etc.) referitoare la rușii lipoveni din Bucovina, astăzi adevărate rarități bibliografice, care au fost accesibile doar cunoscătorilor limbii respective.

Ulterior, au apărut o serie de studii și articole, de mai mici dimensiuni, care fie au preluat date din lucrarea episcopului Melchisedec (spre exemplu, Ion Nistor, Cercetări asupra cultului lipovenesc din România; articolele semnate de V.A. Cucoș, Al.P. Arbore, Polihronie Sîrcu ș.a.), fie au fost lipsite de suport științific, cu un scop vădit denigrator și, ca atare, nu pot fi luate în calcul. Pe de altă parte, erorile de informație și de interpretare de care sunt pline chiar și lucrările din ultimul timp, explicațiile hazardate cu privire la trecutul acestui grup minoritar, confuziile și carențele de documentare (necunoașterea limbilor din arealul slav, spre exemplu), au impus necesitatea acestui proiect de cercetare, redactare și sintetizare a istoriei rușilor lipoveni, din momentul stabilirii lor în Moldova, Bucovina, Basarabia și Dobrogea și până în zilele noastre.

— Prin urmare, proiectul de cercetare se va finaliza prin redactarea „Istoriei rușilor lipoveni din România”. Câte volume va cuprinde lucrarea în urma materialelor descoperite și ce va cuprinde fiecare în parte? Există o perspectivă cronologică?

— „Istoria rușilor lipoveni din România” va oferi tuturor celor interesați o perspectivă diacronică, prima de acest fel realizată din interiorul fenomenului, asupra existenței grupului etnic al rușilor lipoveni pe teritoriul românesc, aspecte ale culturii, tradițiilor și obiceiurilor acestora, particularități ale vieții religioase, raporturile cu celelalte minorități trăitoare în România, precum și mici medalioane consacrate principalelor personalități.

Lucrarea, bogat ilustrată, a fost concepută în două volume, în primul rând pentru a acoperi o arie geografică și un material documentar destul de extinse, apoi, din dorința de a acorda cazacilor nekrasoviști și trecutului acestora un tom aparte. Perspectiva e cronologică și, firește, spațială: primul volum e consacrat rușilor staroveri din Bucovina, Moldova și Țara Românească, iar cel de-al doilea, Basarabiei și Dobrogei. Nu vom insista, în lucrarea noastră, asupra aspectelor în general cunoscute ale fenomenului starover; modul în care s-a produs sciziunea în Biserica Rusă, epoca țarului Aleksei Mihailovici și a patriarhul Nikon, motivele emigrării a mii și mii de adepți ai vechii credințe ortodoxe rusești; despre acestea, cititorii au putut afla deja din cartea lui F.E. Melnikov, Scurtă istorie a Bisericii Ortodoxe de Rit Vechi, sau din lucrările cercetătorilor noștri apărute în „Romanoslavica”, „Zorile” și „Kitej-grad” ori în volume distincte. Ne-a interesat, întâi de toate, trecutul rușilor lipoveni și al cazacilor nekrasoviști din momentul stabilirii lor în provinciile dunărene și până aproape de zilele noastre, așa cum s-a reflectat el în documente autohtone (acte oficiale, corespondență, planuri, schițe, hărți, studii și articole, fotografii etc.), pentru că aceste trei secole de prezență a lor în arealul românesc reprezintă o zonă insuficient explorată de cercetătorii noștri sau din țările vecine.

De altminteri, documentele descoperite pe parcursul investigațiilor vor face și obiectul următoarelor tomuri din seria „Rușii lipoveni în studii și documente” (din care s-au publicat până acum două volume și urmează cel de-al treilea anul viitor), după cum ideale ar fi și alcătuirea unei arhive de documente și a unui fond de carte ce interesează etnia noastră, baze ale unei viitoare biblioteci a CRLR, puse la dispoziția cercetătorilor din interior, dar și a publicului larg.

Apoi, am încercat să prezentăm istoricul fiecărei localități în care trăiesc reprezentanți ai acestei minorități, cu ceea ce au avut sau au ele mai reprezentativ: schituri, mănăstiri, biserici, personalități, tradiții sau obiceiuri.