Declarație politică în plenul Camerei Deputaților

În cursul dimineții, deputatul Silviu Feodor a susținut o Declarație politică în plenul Camerei Deputaților. Redăm mai jos textul:
“Stimate Domnule Președinte,
Doamnelor și Domnilor Deputați,
Dragi români,
Declarația mea de astăzi se intitulează:
„POLITICA SUFLETULUI BUN”.
Cuvântul meu vine ca o reacție necesară în reafirmarea puternicului nostru atașament la valorile libertății, democrației și drepturilor omului.
Pe pământul acestei țări minunate, România, conviețuim armonios, în consonanță cu poporul român, ca parte integrantă a acestuia de peste 300 de ani.
Rușii lipoveni își încep soarta pribegiei lor la sfârșitul secolului XVII, când devin refugiați, stabilindu-se în acest spațiu românesc, unde oamenii de aici, românii, i-au primit cu sufletul deschis și cu inima plină de dragoste creștină. Aici au găsit înțelegere, sprijin și îngăduința de a-și manifesta liber valorile spirituale, în special credința pentru care au fost prigoniți, tradițiile și obiceiurile identitare, contribuind la îmbogățirea culturii românești.
În toată această perioadă, am fost împreună „la bine și la greu”, etnicii noștri fiind implicați în configurarea istoriei moderne a României, dând dovadă de curaj, noblețe și vitejie pe câmpurile de bătălie pentru libertatea și independența țării noastre, mulți fiind decorați cu ordine și medalii militare.
Pleiada noastră de personalități sportive a ridicat steagul României, de multe ori, pe cel mai înalt catarg, la numeroase olimpiade și competiții internaționale, mândria tuturor fiind legenda care a intrat în istoria sportului mondial, marele campion și iubit OM, Ivan Patzaichin, plecat nu foarte de mult dintre noi într-o lume mai bună și mai dreaptă.
Astăzi, suntem solidari cu refugiații din Ucraina, semenii noștri aflați în grea suferință, ca urmare a conflictului din această țară.
Imediat după izbucnirea acestei situații dramatice, Comunitatea Rușilor Lipoveni din România a pus la dispoziția autorităților statului logistica de care dispune, venind în sprijinul celor fugiți din calea războiului cu spațiile de cazare, în condiții optime, din cadrul Centrelor sale de Educație și Cultură.
S-au alăturat demersului organizației noastre și familii de etnici ruși lipoveni, care găzduiesc cetățeni ucraineni în propriile case sau pensiuni, sprijinind personal mame cu copii și bătrâni aflați în pribegie.
Pentru că umanitatea nu are granițe, iar voluntariatul nu cunoaște vârste, în aceste momente grele, etnicii noștri sunt extrem de implicați benevol și în activitățile de la graniță, cunoscut fiind deficitul mare de traducători. Ei asigură acest serviciu pe timp de zi și de noapte, atât elevi și studenți, cât și oamenii activi sau chiar pensionari.
Acești tineri manifestă un gest de nobilă implicare prin alăturarea lor ca traducători, fiind de un real ajutor, constituindu-se într-un model de solidaritate și de bună practică pentru tânăra generație.
Dumnezeu este creatorul vieții, aceasta fiind cel mai de preț dar pe care l-am primit noi, oamenii.
După cum spune Sf. Ap. Pavel, în II Corinteni 3:17: „Domnul este Duh, și unde este Duhul Domnului, acolo este libertate”, cu toții avem dreptul de a ne trăi liber viața.
Și aceasta are sens dacă este pusă în slujba semenilor, după cuvintele marelui savant Albert Einstein: „Doar viața ce-o trăim pentru alții merită trăită!”.
Așadar, să fie lăsați oamenii să trăiască liberi, în pace!
NU războiului!
Așa să ne ajute Dumnezeu!
Deputat Silviu FEODOR,
Grupul Parlamentar al Minorităților Naționale,
reprezentant al Comunității Rușilor Lipoveni din România”.