La mulți ani, Ivan Patzaichin!

Stimate Domnule Ivan Patzaichin,
În numele Comunității Rușilor Lipoveni din România și al meu personal, vă felicităm cu ocazia zilei dumneavoastră de naștere.
Purtați numele Sfântului Ioan Gură de Aur, pe care îl sărbătorim astăzi în Biserica noastră Ortodoxă de Rit Vechi. L-ați urmat pe Sfântul Ioan în spiritul voinței, pentru că Sfântul Ioan, prin viața și opera sa, a reușit să-și întărească voința, iar rezultatele sunt elocvente.
Similitudinea este perfectă. Sfântul Ioan a fost mare ascet (în vechea greacă însemnând ,,sportiv”), iar dumneavoastră ați fost un mare sportiv!
Datorită talentului său oratoric, Sfântul Ioan a fost numit ,,Homer al oratorilor”, dumneavoastră - sportiv al sportivilor!
Sfântul Ioan este omul unei singure Cărți - Biblia, dumneavoastră - practicant al unui singur sport, pe care l-ați dus la desăvârșire.
Sfântul Ioan ocupă primul loc în literatura noastră bisericească, dumneavoastră ocupați primul loc în sportul românesc.
Sfântul Ioan l-a iubit mult pe dreptul Noe, iar dumneavoastră sunteți un Noe în miniatură!
Vă dorim multă sănătate, succes și acum, în neobosita dumneavoastră activitate, bucurii, pace și prosperitate! Acoperitorul dumneavoastră ceresc, Sfântul Ioan Gură de Aur, să vă călăuzească, în continuare, viața pe care v-o dorim lungă și fericită!
Suntem mândri de dumneavoastră!
La mulți, împliniți, fericiți și binecuvântați ani!
С Днём рождения и тезоименитства! На многая и благая лета!
Сu aleasă prețuire și considerație,
Silviu FEODOR,
Președinte