Un an fără Ivan!

Sub semnul marcării unui an fără marele canoist al lumii, Ivan Patzaichin, și la jumătate de secol de la momentul cu pagaia ruptă, Comunitatea Rușilor Lipoveni din România, în colaborare cu Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23 și cu sprijinul Grupului Parlamentar al Minorităților Naționale, a organizat în data de 13 decembrie 2022, în Salonul de Recepții de la Palatul Parlamentului, evenimentul „Un an fără IVAN”.

Un an fără Ivan!
Un an fără Ivan!

Evenimente la Centrul de Educație și Cultură al CRL-Tulcea

Comunitatea rușilor lipoveni din Tulcea găzduiește astăzi:

- etapa județeană a Concursului online de Religie ortodoxă de rit vechi;

- vernisajul Expoziției personale de pictură a prof. de desen Claudia Grigore-Pahom - artist plastic tulcean, expoziție intitulată “40 de primăveri” și organizată de redacția Zorile, CRLR și CRL-Tulcea;

- expoziția itinerantă "CRLR - 31";

- ședința membrilor Consiliului Director al CRLR.

 

VERNISAJ, LA TULCEA

La vernisajul Expoziției «Personalități ale CRLR. Claudia Pahom-Grigore: Expoziție aniversară de pictură „40 de primăveri”», moderat de către redactorul-șef al publicației „Zorile”, Svetlana Moldovan, au vorbit:

*Deputatul Silviu Feodor - președintele CRLR;

*Cu un mesaj din partea dlui primar Ștefan Ilie - dl Ștefan Caraman;

*Dl Emanoil Doru Luchian de la Uniunea Artiștilor Plastici - Filiala Tulcea;

*Prof. Natalia Neumann - președintele Comunității locale a rușilor lipoveni, gazda expoziției;

*Artistul plastic tulcean, prof. de desen la Liceul de Artă „George Georgescu” din Tulcea, Claudia Pahom-Grigore.

Expoziția a fost deschisă astăzi la Centrul de Educație și Cultură “Vicol Ivanov” al Comunității rușilor lipoveni din Tulcea (str. Victoriei, nr. 32) și cele 40 de tablouri din diferite etape ale creației artistului plastic tulcean Claudia Pahom-Grigore vor putea fi admirate în decurs de o lună în holul Centrului până pe 27 martie 2021.

(În limita locurilor disponibile, pentru a evita aglomerația, programul de vizitare va fi convenit cu președintele Comunității locale, cu respectarea măsurilor de prevenire a SARSCov2)

Expoziția «Personalități ale CRLR. Claudia Pahom-Grigore: Expoziție aniversară de pictură „40 de primăveri”» este organizată de Redacția ZORILE, CRLR și CRL-Tulcea.

 ***

În cadrul ședinței ordinare a membrilor Consiliului Director al CRLR din data de 27 februarie 2021 de la Centrul de Educație și Cultură “Vicol Ivanov”, dl Berty NEUMANN din Tulcea a oferit participanților, cu dedicație și autograf, exemplare din cartea Domniei sale “Despre lipoveni, numai de bine”, apărută în 2020 cu sprijinul financiar al CRLR la editura “C.R.L.R.”

Dl Berty NEUMANN - MULȚUMIRI:

„Într-o zi de marți, pe 23 octombrie 2020, seara târziu, președintele Comunității noastre, dl Silviu Feodor, mi-a făcut un minunat dar. Mi-a adus exemplarele cărții mele („Despre lipoveni, numai de bine”), proaspăt editată cu grijă de Editura „C.R.L.R.” din București. Răsfoind cartea, m-au năpădit sentimentele, trăirile pe care le-am avut atunci când am scris acele rânduri.

În filele cărții am regăsit ideea și promisiunea dlui președinte Silviu Feodor, făcută la manifestarea artistică de la Rădăuți, privind editarea cărții mele, cât și tenacitatea acestuia de a îndeplini promisiunea făcută. Mulțumesc din inimă!

Am regăsit, de asemenea, sfaturile dlui prof. univ. dr. Feodor Chirilă, care mi-a fost mentor în realizarea tipăriturii și care mi-a insuflat curajul de a publica în paginile periodicului bilingv „Zorile” (care, în noiembrie 2020, a împlinit 30 de ani de apariții!) și ale revistei „Kitej-grad” primele mele încercări literare și care, pătrunzând în colțurile mai ascunse ale vieții mele, a avut amabilitatea să scrie „Prefața” cărții, fapt ce a constituit chezășia apariției ei. Mulțumesc cu adânc respect distinsului profesor pentru aprecierile făcute la adresa lucrării mele!

Mulțumesc talentatului tehnoredactor Valentin Filat, care, prin ilustrarea iscusită și la obiect a cărții, a asigurat culoarea și consistența volumului, dând viață sentimentelor mele, creând astfel, alături de slova cărții, un album fotografic închinat rușilor lipoveni.

Mulțumesc poetei din București dnei Passionaria Stoicescu, atât de apropiată de viața și cultura rușilor lipoveni, pentru că a avut amabilitatea și răbdarea să-mi citească manuscrisul și să facă o atentă și profesională corectură.

Mulțumesc dnei Svetlana Moldovan, redactor-șef al periodicului „Zorile”, pentru contribuția adusă la apariția cărții și pentru faptul că în prestigiosul ziar a publicat multe dintre scrierile mele și că tot aici au apărut primele rânduri despre cartea mea: „Despre lipoveni, numai de bine”.

Mulțumesc dlui Valentin Stalenoi, directorul general al CRLR, unul dintre primii cititori ai cărții mele, pentru frumoasele aprecieri.

Nu pot să uit contribuția soției mele, Natalia Neumann, care a avut un rol esențial în zămislirea cărții mele, fiind cel mai exigent critic literar și care a stat ore în șir lângă mine pentru a transpune în „haina” electronică scrierile mele.

Sunt onorat că strădaniile mele cuprinse în volumul „Despre lipoveni, numai de bine”, la propunerea dlui președinte Silviu Feodor, sunt dedicate „etnicilor cu ocazia jubileului de 30 de ani de la înființarea, în 1990, a Comunității Rușilor Lipoveni din România (CRLR)”.

Sunt cei mai frumoși 30 de ani pe care i-am trăit intens în cadrul acestei minunate comunități, de aceea cartea mea vrea să fie o urare din suflet pentru viață lungă și mari realizări ale Comunității Rușilor Lipoveni din România.

30 de ani - Ani de adolescent - ani frumoși, victorioși. 30 de ani - Ani de luptă, emoții, tumultoși. 30 de ani - De trepte urcate sigur cu greu, cu îndârjire. 30 de ani - Petrecuți cu gânduri bune și sfințire. După 30 de ani, Lipoveanul în țara asta, România, este cu siguranță CINEVA Și acest statut în veci îl va păstra”. („Zorile”, nr 11-12/2020)

Cei interesați de carte se pot adresa Comunității Rușilor Lipoveni din România la numărul de telefon: 021 312 09 94, E-mail: office@crlr.ro