Concursul online Poezia unește

Regulamentul privind organizarea și desfășurarea Concursului online internațional de recitare în limba rusă, intitulat

POEZIA UNEȘTE /ПОЕЗИЯ СОЕДИНЯЕТ,

pentru elevii ruși lipoveni din clasele: 0 pregătitoare, I-XII (7 aprilie - Iunie 2021)

 ORGANIZATORII Concursului internațional:

- Comunitatea Rușilor Lipoveni din România (CRLR);

- Redacția „Zorile”.

  1. Prezentare generală

(1) Concursul online internațional de interpretare de poezii în limba rusă, intitulat

POEZIA UNEȘTE / ПОЕЗИЯ СОЕДИНЯЕТ,

este o competiţie organizată de Comunitatea Rușilor Lipoveni din România (CRLR) și redacția „Zorile”, în cadrul căreia concurează elevi etnici care studiază la școală sau la Centrele de Educație și Cultură ale rușilor lipoveni limba rusă ca limbă maternă, precum și elevi etnici din străinătate care studiază limba maternă rusă în familie.

 (2) Participarea la Concursul POEZIA UNEȘTE / ПОЕЗИЯ СОЕДИНЯЕТ este individuală, iar scopul competiției online este de a lărgi cunoștințele privind operele literare ale poeților aniversați în acest an și de a întări legătura între elevii etnici din diverse județe și din alte țări. Organizatorii își propun să descopere și să promoveze pe talentații iubitori de poezie și să-i încurajeze pe toți participanții în drumul lor spre performanță, să stimuleze creativitatea privind interpretarea, să contribuie la dezvoltarea capacităţii de exprimare în limba maternă, precum și la creșterea gradului de implicare al elevilor în activități culturale și de dezvoltare personală.

Concursul va contribui la dezvoltarea orizontului cultural al tinerilor elevi ruși lipoveni și este un demers interactiv în ceea ce privește receptarea creației literare. Prin originalitatea interpretării poeziei, concurenții au libertatea de a-și alege modul în care doresc să prezinte poezia selectată.

Cei interesați de Concurs trebuie să se înregistreze recitând o singură poezie (înregistrarea nu va depăși 3 minute) și să o trimită juriului între 5 și 10 mai 2021.

 Poeții ruși aniversați în anul 2021, din creația cărora vor recita elevii participanți la concurs:

*MAIKOV Apollon Nikolaievici (04.06.1821 – 20.03.1897) - 200 de ani de la naștere;

*NEKRASOV Nikolai Alekseevici (10.12.1821 – 08.01.1877) - 200 de ani de la naștere;

*RUBȚOV Nikolai Mihailovici (03.01.1936-19.01.1971) – 85 de ani de la naștere.

 III. CALENDARUL Concursului:

  • 7 aprilie 2021, de Buna Vestire - Lansare pe pagina de facebook „Redactia Zorile” și postarea Regulamentului pe site-ul CRLR (crlr.ro în secțiunea „Noutăți”);
  • 7 aprilie – 4 mai 2021 – Parcurgerea de către elevi a operelor celor trei poeți ruși, alegerea câte unei poezii din fiecare autor și înregistrarea materialelor video ale participanților;
  • 5-10 mai 2021 – Înscrierea la concurs și expedierea pe adresa electronică poeziauneste2021@crlr.ro a materialelor video. Concurenții vor specifica în mesajul de însoțire datele de identificare ale elevului participant (Formularul de înscriere vezi AICI).
  • 11 mai - 1 iunie 2021 - Perioada de jurizare a materialelor video transmise și a votului pe facebook pentru Premiul de Popularitate;
  • 10 iunie 2021, de sărbătoarea „Înălțarea Domnului” - Publicarea clasamentului pe pagina de facebook a redacției și pe site-ul CRLR;
  • Iunie 2021 – Festivitatea de premiere, în funcție de situația epidemiologică.

 Prin urmare, elevii vor urma trei pași: memorarea a trei poezii în limba rusă (câte una din fiecare cei trei poeți menționați mai sus, cea pentru înregistrare - cu minimum 4 strofe), realizarea unei înregistrări video cu recitarea unei poezii din cele trei memorate și transmiterea online pe adresa poeziauneste2021@crlr.ro (înregistrarea nu va depăși 3 minute; fișierul trebuie să fie mp4 și cu maximum 250 MB; obligatoriu prin transfer online și nu în atașament, doar de pe o singură platformă de transfer online - wetransfer.com). Va fi însoțită de Formularul de înscriere completat care cuprinde și acordul părinților.

  1. Criterii. Proba de interpretare – recitare individuală

Va fi apreciată de juriu cu note de la 1 la 10 pentru următoarele criterii:

  1. Interpretare, unde se va aprecia:

* fluența expunerii (fără monotonie, fără grabă, fără hiatusuri, fără bâlbâieli),

*intonația adecvată momentelor expunerii,

*controlul emoțiilor,

*expresivitatea,

*corectitudine în exprimare,

*stăpânirea perfectă a poeziei recitate;

  1. Prezență scenică, unde va fi notat codul mimico-gesticular adecvat, mișcarea, priceperea de subliniere prin mimică, gesturi, intonație, pauze, ton etc. a valențelor textului recitat;
  2. Pronunția, dicția. Se vor scădea câte 0,5 puncte pentru pronunția inadecvată a consoanelor palatale, pronunția inadecvată a lui „l” dur, palatalizarea în finalul cuvântului a consoanei „t”, pronunția inadecvată a literei „щ”, pronunția inadecvată a vocalelor anterioare „е” și „и” după consoanele dure de tipul „ш, ц”, pronunția inadecvată a vocalelor „о, а, я” în poziție accentuată și neaccentuată, pronunția inadecvată a consoanelor sonore în finalul cuvântului etc.

 

  1. Condiții de participare:

- vârsta cuprinsă între 6 și 19 ani (clasele: 0 pregătitoare, I-XII;

- buna cunoaștere a limbii ruse la nivel conversațional;

- fiecare participant poate prezenta doar câte o singură poezie (înregistrare), cu minimum 4 strofe. În cazul în care vor fi situații de departajare, vor câștiga acei concurenți, care vor recita câte o poezie și din ceilalți doi poeți aniversați.

 Premierea

  1. Participanții la proba de interpretare vor fi apreciați conform categoriilor de vârstă, cu condiția să fie elevi etnici ruși lipoveni.
  2. Cele 7 categorii vor fi: elevi cu vârste între 6 și 7 ani; 8-9 ani; 10-11 ani; 12-13 ani; 14-15 ani; 16-17 ani; 18-19 ani. Nu se va ține cont de numărul anilor de studiu al limbii ruse materne.
  3. Se vor acorda la fiecare categorie de vârstă cărți, câte 3 premii (I, II și III), două mențiuni și câte un premiu special pentru poezie (premiul I – 350 de lei, premiul II – 300 de lei, premiul III – 250 de lei, mențiunea I – 200 de lei, mențiunea II = 150 de lei, premiul special – 100 de lei).
  4. Premiul de popularitate va fi unic - fiecare elev participant la concursul online va posta, ca și COMENTARIU la afișul nostru de START VOT din 11 mai 2021 de pe pagina de facebook „Redacția Zorile”, înregistrarea video (până în 3 minute) cu recitarea poeziei cu care s-a înscris. Premiul de popularitate – unic, în valoare de 150 de lei - va fi votat exclusiv pe pagina de Facebook „Redactia Zorile”. Câștigătorul acestui premiu va fi cel care strânge cele mai multe like-uri în perioada 11 mai-1 iunie 2021 (pe 1 iunie, până la ora 12:00).
  1. Toți concurenții care nu vor avea premii vor primi diplome de participare și cărți.

 Membrii Juriului Concursului de interpretare de poezie rusă vor stabili nominalizările pentru premii (decizia este incontestabilă).

JURIUL este compus din: prof. univ. dr. Leonte Ivanov de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași; conf. univ. dr. Marina Vraciu de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași; scriitoarea și traducătoarea Alexandra Fenoghen; poetul și traducătorul Veaceslav Samoșkin, redactorul-șef al publicației „Zorile” Svetlana Moldovan (coordonatorul proiectului cultural-educațional).

În vederea promovării talentelor, a stimulării creativității și creșterii gradului de implicare a elevilor în activități culturale și de dezvoltare personală, toate materialele video înscrise în concurs vor fi postate și pe pagina de facebook a redacției ZORILE, unde și va fi votat Premiul de popularitate.

Acest Regulament poate fi consultat și pe pagina crlr.ro la secțiunea „Noutăți”.

NOTĂ