Ziua Mondială a Educației

Ziua mondială a educației, Sarichioi, 2018

Ziua Mondială a Educației

„Zorile” este o publicaţie lunară cu caracter informaţional şi cultural, care se adreseazã comunităţilor de ruşi lipoveni din România, populaţiei ruse din ţara noastră, diasporei ruse a staroverilor din lumea întreagã, dar şi tuturor celor care încearcã sã afle cine sunt ruşii lipoveni şi care este istoria lor.

www.zorile.ro detalii
Public Acquisition


Ziua CRLR și a limbii ruse materne în România

Pe 15 februarie 2018, de sărbătoarea Întâmpinarea Domnului (după calendarul iulian), Comunitatea Rușilor Lipoveni din România (CRLR) a organizat, cu sprijinul CRL-Tulcea, o serie de manifestări culturale dedicate aniversării „Zilei Comunității Rușilor Lipoveni din România” și „Zilei limbii ruse materne”.

Evenimentul a debutat în ziua de joi a Săptămânii laptelui și a brânzeiMaslenița (12-18 februarie, anul acesta), la Centrul Cultural „Vicol Ivanov” din Tulcea, cu vernisajul expoziției dedicate comemorării regretatului profesor Vicol Ivanov (1936-2006), fost inspector școlar în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Tulcea, președinte al CRL-Tulcea între anii 1996-2000 și membru fondator al comunității locale a rușilor lipoveni, întemeiată în februarie 1990.

Dintre oaspeții de onoare care au rostit cuvinte de apreciere în amintirea regretatului profesor Vicol Ivanov și la adresa conducerii CRLR și CRL-Tulcea îi amintim pe: ministrul consilier al Ambasadei Federației Ruse în România Igor Iniușkin, reprezentantul Consulatului General al Rusiei la Constanța Vladimir Neceaev, viceprimarul municipiului Tulcea Petre Marinescu, consilierul președintelui Consiliului Județean Mihai Nicolae, inspectorul general adjunct de la IȘJ-Tulcea Mirela Popov, inspectorul școlar pentru minorități din cadrul IȘJ-Tulcea Nadea Casian, directorii unităților de învățământ din oraș unde se studiază limba rusă maternă, președinți ai comunităților etnice din municipiu, membri și prieteni ai CRLR.

La deschiderea expoziției, președintele CRL-Tulcea Andrian Ampleev „a adus în mod deosebit mulțumiri membrilor din conducerea CRLR pentru hotărârea de a desfășura manifestările culturale dedicate „Zilei Comunității Rușilor Lipoveni din Româniaîn orașul dunărean, unde locuiesc peste 10.000 de ruși lipoveni” și a urat membrilor, simpatizanților și prietenilor CRLR „multă sănătate, înflorire și armonie”.

În cadrul evenimentului comemorativ, ministrul consilier Igor Iniușkin i-a înmânat președintelui CRLR Silviu Feodor Diploma de onoare din partea Comisiei guvernamentale a rușilor de pretutindeni pentru „contribuția deosebită adusă în dezvoltarea relațiilor cu patria istorică și conservarea limbii și culturii ruse peste hotare”.

A urmat spectacolul cultural-artistic cu tema „Maslenița – tradiții și obiceiuri de primăvară la rușii lipoveni”, în cadrul căruia s-a celebrat „Ziua CRLR”, precum și „Ziua limbii materne ruse în România”.

Ziua internațională a limbii materne a fost anunțată de UNESCO pentru prima oară pe 17 noiembrie 1999 și este marcată pe 21 februarie în vederea promovării diversității lingvistice și culturale din întreaga lume.

Începând cu acest an, Ziua limbii ruse materne în România a fost marcată de către CRLR, împreună cu comunitățile rușilor lipoveni din teritoriu, prin desfășurarea mai multor acțiuni cultural-artistice.

Astfel, pe scena tulceană a Teatrului „Jean Bart” au evoluat artiști mici și mari, unii aflați la început de drum, alții intrați deja în tradiția participării la manifestările cultural-artistice ale CRLR din ultimii ani. Alexandru Simionov, elev în clasa a IV-a la Școala Generală „Nifon Bălășescu” din Tulcea, a deschis spectacolul aniversar cu recitarea poeziei „Cine suntem noi?”, de Natalia Neumann, vicepreședintele CRL-Tulcea. Au urmat, în ordinea pășirii pe scenă: grupul artistic „Copilăria”, format din mici artiști ruși lipoveni cu interpretarea cântecului „Clătitele gustoase”, dedicat Masleniței; ansamblul folcloric local „Lodka” al rușilor lipoveni, care de 28 de ani întreține flacăra vie a sufletului rus prin interpretarea vechilor cântece populare rusești, moștenite de la străbuni; ansamblurile de dansuri populare rusești „Solovei” și „Molodțî” din Tulcea, coordonate de maestrul coregraf Jora Roman; Ioan Ampleev de la Liceul Teoretic „Grigore Moisil” din Tulcea, olimpic la limba și cultura rusă, cu recitarea poeziei „Scrisoare către o femeie” de Serghei Esenin, sub îndrumarea prof. Tamara Alistarh; ansamblul folcloric „Reabinușka” din Jurilovca; Iuliana Antonov de la Liceul Teoretic „Ion Creangă” din Tulcea, premiantă și ea la Olimpiadele naționale de limbă și literatură rusă cu interpretarea poeziei „Lebăda” de Konstantin Balmont; ansamblurile folclorice „Verba” din Carcaliu, „Sinicika” din Mila 23 și „Landâș” din Sarichioi - una dintre cele mai longevive formații corale, întemeiată în anul 1978 sub îndrumarea prof. Vasile Dolghin din Sarichioi, jud. Tulcea. Moderatorii spectacolului au fost elevii Ecaterina Antonov și Ioan Ampleev.

 

28 de ani

Anul acesta, de sărbătoarea Sfinților Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie de Dumnezeu Cuvântătorul și Ioan Gură de Aur de pe 12 februarie, s-au împlinit 28 de ani de la recunoașterea personalității juridice a organizației noastre etnice de către Judecătoria Sector 1 București prin sentința civilă nr. 181 (în anul 1990).

Pentru ca CRLR să fie recunoscută ca persoană juridică, conform legislației în vigoare la vremea respectivă, a fost nevoie de eforturile susținute ale celor 21 de membri fondatori ai organizației etnice a rușilor lipoveni: juristul Echim Andrei, prof. univ. dr Andrei Ivanov, prof. univ. dr Feodor Chirilă, biologul Feodor Petuhov, jurnalistul Petre Mocenco, conf. univ. dr Feodot Nicolae, col. (r) Ion Popov, filologul Macsim Ivanov, Grigore Ștefan, Mihai Ivanov, Leon Chirilă, Erofei Ivanov, Petre Ștefan, Gheorghe Policarp, Andronic Bobrescu, Sava Condrat, Simion Petrov, Serghei Lipalit, Pavel Smirnov, Ivan Lipalit și Petre Savele.

Comunitatea Rușilor Lipoveni din România, formațiune culturală apolitică, și-a propus, de la bun început, să apere și să promoveze drepturile la păstrarea, dezvoltarea și exprimarea identității etnice, lingvistice și culturale a etnicilor ruși lipoveni.

Organizația noastră etnică a fost dintotdeauna puternic ancorată în realitatea curentă românească, cu precădere pe meleaguri dobrogene și moldave, fiind astăzi parte constitutivă a identității noastre comune ca societate.

 

Publicat în „Zorile”,

№ 2 (303) / 2018

 

 

 
  Farmecul Masleniței la GhindăreștiactivitatiМеждународный день образования  

top
© 2018 Comunitatea Rusilor Lipoveni din Romania
Adresa: Strada Dr. Ratiu Nr. 10 Sector 1 Bucuresti Tel: 021.312.09.94 E-mail: office@crlr.ro