Ziua Mondială a Educației

Ziua mondială a educației, Sarichioi, 2018

Ziua Mondială a Educației

„Zorile” este o publicaţie lunară cu caracter informaţional şi cultural, care se adreseazã comunităţilor de ruşi lipoveni din România, populaţiei ruse din ţara noastră, diasporei ruse a staroverilor din lumea întreagã, dar şi tuturor celor care încearcã sã afle cine sunt ruşii lipoveni şi care este istoria lor.

www.zorile.ro detalii
Public Acquisition


Urări cu ocazia jubileului de 25 de ani

MESAJUL SECRETARULUI DE STAT

AL DEPARTAMENTULUI PENTRU RELAȚII INTERETNICE

LACZIKO Enikő Katalin,

Cu prilejul sărbătoririi a 25 de ani de la înființarea

Comunității Rușilor Lipoveni din România

 

     În urmă cu 25 de ani, câțiva intelectuali români care purtau în suflet mândria de a fi ruși lipoveni au considerat că trebuie să facă ceva pentru toți rușii lipoveni din România și au fondat ceea ce astăzi se numește Comunitatea Rușilor Lipoveni din România. Acești oameni nu dispuneau de mijloace materiale sau financiare, dar aveau o dorință înălțătoare de a promova identitatea rușilor lipoveni din România, de a păstra tradițiile pe stil vechi, de a le transmite viitoarei generații și nimic nu le-a stat în cale pentru a da viață acestei dorințe.

     Rușii lipoveni formează o comunitate pitorească, plină de vitalitate, care știe să se bucure de viață, dar știe să fie și fermă atunci când e vorba de principiile sale – mai ales cele religioase. Credința ortodoxă de rit vechi este cea care îi definește pe rușii lipoveni și care i-a determinat să părăsească Rusia în urma reformelor patriarhului Nikon și a schismei determinată de aceste reforme, iar tradiția este cea care le-a păstrat identitatea atâtea sute de ani.

     În cei 25 de ani de existență, Comunitatea Rușilor Lipoveni din România a desfășurat o activitate susținută, atrăgând în jurul ei pe toți cei care militau să promoveze identitatea rușilor lipoveni. Profit de acest prilej pentru a adresa felicitări membrilor Comunității, dar și tuturor rușilor lipoveni care, prin participarea lor la diverse programe ori manifestări culturale din țară și din afara ei, au contribuit atât la promovarea imaginii lor, a diversității lor culturale, lingvistice și religioase, cât și la cultivarea dialogului intercultural.

     Printr-un efort comun, am ajuns să vedem în prezent, cum în școlile românești, copiii rușilor lipoveni au dreptul la educație în limba rusă maternă, au posibilitatea de a învăța istoria minorității pe care o reprezintă, de a participa la olimpiade și concursuri menite să promoveze limba rusă maternă. Adresez laude tuturor dascălilor care au făcut posibil acest lucru, dar și celor care au încercat să creeze locuri speciale în care rușii lipoveni să poată să își desfășoare activitățile culturale, educaționale, să poată organiza programe de promovare a tradițiilor, a religiei, a identității sale etnice.

     Sărbătoarea a 25 de ani de existență a Comunității Rușilor Lipoveni din România este, fără îndoială, un prilej de mare bucurie pentru fiecare rus lipovean din România și vreau să mă alătur acestei bucurii. Consider că asemenea evenimente ne determină nu doar să conștientizăm eforturile pe care fiecare minoritate le face pentru a își promova tradițiile, cultura, obiceiurile, dar și să înțelegem că diversitatea este o sursă de bogăție și creație care conduce la unitate și desăvârșire.

 

LACZIKO Enikő Katalin

Secretar de stat

 


UNIUNEA ELENA DIN ROMÂNIA

Domnului Președinte Miron Ignat

Stimate Domnule Președinte,

Cu ocazia împlinirii celor 25 de ani de la înființarea Comunității Rușilor Lipoveni, vă urez un călduros La mulți ani!
Sincere felicitări pentru activitatea desfășurată și pentru efortul organizației dumneavoastră de a păstra, dezvolta și exprima identitatea etnicilor ruși lipoveni în peisajul multicultural românesc.
Colaborarea cu Uniunea Elenă din România și cu toate organizațiile minorităților naționale să fie un elogiu adus diversității și diferenței.
Vă doresc dumneavoastră și membrilor comunității dumneavoastră multă sănătate, putere de muncă și cât mai multe împliniri!
Cu deosebită considerație,
dr Dragoș Gabriel Zisopol, Deputat

 

La mulți ani,
Comunitatea Rușilor Lipoveni din România!

Resimțim trecerea timpului numai când suntem puși în fața unor aniversări rotunde. Comunitatea Rușilor Lipoveni din România a împlinit 25 de ani, un sfert de secol, spus altfel, ceea ce dă parcă o și mai mare greutate momentului! Nu am fost chiar contemporană cu momentul constituirii (am venit la catedra de limba și literatura rusă un an mai târziu, în februarie 1991), dar îmi aduc aminte de emulația acestui moment, așa cum a fost trăită prin prisma colegilor mei, Andrei Ivanov și Feodor Chirilă, membri fondatori și persoane cu un rol și un prestigiu foarte mare în cadrul Comunității.
Multe întâlniri, multe manifestări, o mobilizare din toate puterile pentru a consolida comunitatea de drept într-una de fapt, pentru a-i face pe conaționali să se cunoască mai bine și să se bucure de drepturile lor. În acest sens, nu pot să nu remarc numărul mare de studenți din interiorul comunității pe care îi avem, mândri de rădăcini și avizi de cunoaștere, de perfecționare, nu numai lingvistică. Puterea lor de muncă și seriozitatea lor ne impresionează de fiecare dată.
Îmi aduc aminte cu plăcere și de colaborarea la publicația „Zorile”, în care, tot la începutul anilor 1990, publicam câteva dintre experiențele mele de teren de la Sarichioi și Jurilovca, județul Tulcea, alături de studentele mele (pe atunci), Dusia Listrat și Tatiana Gherasim...
Și acum... au trecut deja 25 de ani! Ani care nu s-au dus degeaba, în care putem spune că sudarea din interiorul comunității a atins cote maxime, în care oamenii ajung să se cunoască tot mai bine, să se ajute și să trăiască alături, la bine și la rău. La revelionul pe stil vechi din București, din 14 ianuarie 2015, primul la care am participat, am avut ocazia să văd că într-adevăr oamenii se revăd cu plăcere la manifestările organizate de către Comunitate, că se distrează împreună cu muzica și dansurile tradiționale, că țin din ce în ce mai mult la limba și la cultura lor specifică și că sunt mândri de rădăcinile lor.
Fie ca anii care vin să aducă alte și alte momente plăcute pentru membrii Comunității, să vină o și mai mare strângere a rândurilor și rușii lipoveni din România să simtă că sunt puternici, o comunitate cu tradiții bogate, cu oameni frumoși care trebuie să pună la mare preț moștenirea culturală.
La ceas aniversar, urez
La mulți, mulți ani!

Prof.univ. dr Antoaneta OLTEANU,
Facultatea de Limbi și Literaturi Străine,
Universitatea din București

 


 

 
  25 de ani împreună!activitatiCinste inițiatorilor pentru constituirea CRLR  

top
© 2018 Comunitatea Rusilor Lipoveni din Romania
Adresa: Strada Dr. Ratiu Nr. 10 Sector 1 Bucuresti Tel: 021.312.09.94 E-mail: office@crlr.ro