Ziua Mondială a Educației

Ziua mondială a educației, Sarichioi, 2018

Ziua Mondială a Educației

„Zorile” este o publicaţie lunară cu caracter informaţional şi cultural, care se adreseazã comunităţilor de ruşi lipoveni din România, populaţiei ruse din ţara noastră, diasporei ruse a staroverilor din lumea întreagã, dar şi tuturor celor care încearcã sã afle cine sunt ruşii lipoveni şi care este istoria lor.

www.zorile.ro detalii
Public Acquisition


Mila 23, satul de pe apă

Mila 23 din județul Tulcea este un sat mic și deosebit din comuna Crișan, situat la o oră deplasare cu barca din Tulcea. Este o mică fâșie de pământ, care se întinde pe o distanță de 2 km de-a lungul brațului vechii Dunări, în inima deltei. Această mică localitate găzduiește un număr mare de ruși lipoveni. Conform statisticilor din 2011, aceștia reprezintă 69% din populație.

Am fost fascinată de istoria vechilor credincioși ortodocși forțați să-și părăsească patria, Rusia, după schisma religioasă din Biserica Ortodoxă din secolul al XVII-lea. Această poveste, cea a strămoșilor rușilor lipoveni, o cunoașteți cu toții mai bine decât mine. Pentru o întâlnire cu povestea și pentru a încerca să înțeleg cum, după 300 de ani, rușii lipoveni au păstrat tradițiile și obiceiurile, am vizitat pentru prima dată Dobrogea în septembrie 2017.

Nu am origini rusești, însă cultura și limba rusă m-au fascinat din copilărie. Sunt franțuzoaică și am învățat limba rusă cu mult timp în urmă. Am lucrat apoi 12 ani în Rusia și am călătorit în Ucraina și Republica Moldova în cadrul unor programe umanitare, în principal pentru organizația de voluntariat „Medicii Fără Frontiere”.

Prima mea întrebare despre rușii lipoveni era referitoare la limbă. Ce fel de rusă vorbesc? Primul meu contact cu membrii comunității din România a avut loc la Jurilovca, județul Tulcea, în septembrie 2017. Larion și Iraida își amintesc, cu siguranță, de mine și de discuțiile lungi și călduroase la umbra viței-de-vie din curtea lor. Am împărțit peștele gătit în cuptorul tradițional, precum și roșiile din grădina lor de neuitat. Datorită lor am aflat despre publicația „Zorile” (redacția căreia am vizitat-o în aprilie anul acesta). Chiar dacă limba lor rusă era uneori „îmbibată” cu mai multe cuvinte care păreau ucrainene sau românești, ne-am înțeles perfect. Această experiență m-a încurajat să-mi continuu călătoria în inima Deltei Dunării. De aceea, am decis să mă întorc și să particip în acest an la ceremoniile de Paște.

La Mila 23 se ajunge din Tulcea cu barca express. Am urcat pe „Pelicanul Express”, singura barcă care face naveta de două ori pe zi. Am schimbat câteva cuvinte în limba rusă cu Mișa, căpitanul care este rus lipovean. Eram ca niște sardine, între pungile de cumpărături ale localnicilor și geamantanele turiștilor ca mine. O oră mai târziu, sirena navei a sunat în Mila 23 pentru a-și anunța sosirea. În depărtare, am zărit o tăbliță cu litere chirilice pe care scria: «Мила 23». Fără îndoială, mi-am zis, suntem    într-un sat rus lipovean!

Am coborât din barcă un pic amețită după atâtea valuri. Am fost întâmpinată la debarcader și dusă spre pensiunea în care rezervasem o cameră, unde majoritatea membrilor personalului este formată din ruși lipoveni. Un lucru mi-a fost clar de la început: voi supraviețui aici fără a vorbi un cuvânt în limba română!

A doua întrebare pe care mi-am pus-o despre rușii lipoveni s-a referit la haine. Cum se îmbracă rușii lipoveni? În imaginația mea, toți purtau barbă și erau îmbrăcați în haine tradiționale, ca în secolul al XVIII-lea. Mi-am readaptat repede prejudecățile pentru a descoperi că ei sunt, în mod obișnuit, îmbrăcați așa cum se îmbracă toți în ziua de azi, cu excepția zilelor când merg la biserică.

În timpul slujbei religioase din lăcașul de cult ortodox de rit vechi Sf. Ioan Gură de Aur, am putut admira costumele tradiționale, frumoase și colorate. Am descoperit, de asemenea, tradiția purtatului brâului (пояс) și al lestovkăi (mătănii).

 

Nopțile sunt înstelate și liniștite aici

Nu există niciun drum asfaltat în Mila 23. Doar câteva căi pavate sau drumuri neasfaltate. Este un sat pietonal, cu doar câteva biciclete, niște vaci, cai, pisici, care se întind la soare, și câini în libertate. Există o școală, un centru cultural, o brutărie, câteva magazine alimentare și baruri. Pe apă, există o stație de alimentare pentru bărcile cu motor, unde plătești strecurând bancnota în gura câinelui Pik, care este mascota satului.

Nu auzi zgomot de avion și nici de mașină. Singurele zgomote de motor pe care le-am auzit erau cele ale bărcilor. Aici, barca este precum automobilul în alte părți. Fiecare casă are un mic debarcader. Apa este elementul central al acestui sat. Ovidiu își amintește copilăria când mergea la școală cu lotca (на бабайке). Nopțile sunt înstelate și liniștite aici. În depăr-tare, câinii pot lătra într-o orchestră infernală în ritmul orăcăitului broaștelor.

Casele rusești lipovenești pot fi recunoscute după palisadele lor albastre și frontoanele sculptate, de lemn. În fiecare cameră, la loc de cinste, poți vedea una sau mai multe icoane, de obicei în colțul orientat către est, adică în direcția răsăritului. O candelă este aprinsă la icoană în permanență: „Aceasta este божничка”. Se doarme, în special iarna, pe лежанка, un pat încălzit în prelungirea sobei, cuptorul tradițional rus, denumită și печка. Un alt element important al casei ruse lipovene este bania - baia (баня), sauna rusească.

Am avut, de asemenea, plăcerea de a gusta preparate din bucătăria locală, datorită talentelor culinare ale Paulei și ale celor trei Ane, angajatele pensiunii la care am stat. Borșul de pește, însoțit de mujdei pentru bucățile de pește, mielul pascal și ouăle vopsite erau divine. Supa de la Petre și Olga, pregătită din cocoșul din curtea lor, a fost nemaipomenită.

Când am ajuns în Mila 23, era încă multă zăpadă, însă primăvara avea deja încercări timide de a se impune. Pomii fructiferi își desfăceau mugurii cu frică.

A fost o deplasare reușită, dar a sosit și momentul plecării, când am făcut cale întoarsă tot cu „Pelicanul Express”.

Departe de Rusia, în acest sat de la marginea estică a României, sufletul rusesc (русская душа) a supraviețuit încercărilor timpului. O comunitate mică, rusească, ancorată în inima deltei.

Mulțumesc tuturor membrilor comunității ruse lipovene din satul Mila 23, care mi-au deschis ușile și au împărtășit cu mine momente din viața lor de zi cu zi!

Isabelle Périvier,

Traducere: Angela Soltan

Publicat în „Zorile”, nr. 4/2018

 

 

 
  Воспоминания отца Георгия Полиектовича ЕФИМОВАactivitatiLa Galați, în prag de sărbătoare  

top
© 2018 Comunitatea Rusilor Lipoveni din Romania
Adresa: Strada Dr. Ratiu Nr. 10 Sector 1 Bucuresti Tel: 021.312.09.94 E-mail: office@crlr.ro