Ziua Mondială a Educației

Ziua mondială a educației, Sarichioi, 2018

Ziua Mondială a Educației

„Zorile” este o publicaţie lunară cu caracter informaţional şi cultural, care se adreseazã comunităţilor de ruşi lipoveni din România, populaţiei ruse din ţara noastră, diasporei ruse a staroverilor din lumea întreagã, dar şi tuturor celor care încearcã sã afle cine sunt ruşii lipoveni şi care este istoria lor.

www.zorile.ro detalii
Public Acquisition


Meșteri populari - Paula și Hima Averian

În anul european al patrimoniului cultural, inaugurăm această rubrică în care vom prezenta lunar câte o îndeletnicire a rușilor lipoveni, meșteri populari sau meșteșugurile tradiționale.

Să ai talent este un har, să ți-l descoperi la momentul oportun este o minune, iar să îl și folosești pentru bucuria oamenilor este o binecuvântare și, peste toate astea, ca un bonus, îți poate aduce și un venit.

 

Paula și Hima AVERIAN din Slava Cercheză

Cu peste șaizeci-șaptezeci de ani în urmă, satele tulcene Slava Rusă și Slava Cercheză erau furnicare de oameni. Astăzi, în schimb, sunt străzi pe care nu vezi la prânz țipenie de om. Ulițele celor două sate erau pline de strigătele gălăgioase ale copiilor, de mugetele animalelor venite seara de la pășune, de gâște și rațe ce se adăpau la pâraiele din sate și se plimbau în voie, de zgomotele agricultorilor care lucrau pământurile...

Viața localnicilor se derula după ritualuri și tradiții aduse din Rusia străveche. Aici, în izolarea dealurilor împădurite, asemenea unor ziduri de cetăți naturale, rușii staroveri veniți să-și apere vechea credință ortodoxă păstrau cu religiozitate ceea ce învățaseră de la moșii și strămoșii lor. Oamenii își produceau mâncarea pentru familie, dar și hainele, în special cele specifice rușilor lipoveni: fusta, cămașa, tunica, sarafanul, kaftanul, kofta, dar și podoabele pentru cap.

Meșterele croitorese transmiteau, de obicei în familie, măiestria și profesionalismul. În familia lui Chirilă și a Capetalinei din Slava Cercheză se născuseră 10 copii. Ultima lor fetiță, Ahimia (Hima) a fost captivată de vecina ei Varvara Cudearov, care cosea, de multe ori la lumina lămpii și după finalizarea treburilor gospodărești, podoabe colorate pentru cap pentru tinerele mirese sau femeile din sat. Își amintește cum mergea în vizită la vecina Varvara Cudearov, care cosea kiciki și sborniki. De fapt, mergea la fiica acesteia, Catea, la joacă, dar a atras-o mereu activitatea migăloasă depusă de mama prietenei.

„Am învățat să cos kiciki, pe atunci li se spunea sborniki în Slava, doar trăgând cu ochiul la mama prietenei mele Catea, ne-a relatat Hima Averian. Am repetat multe zile și am stricat câteva materiale până când am reușit. Prima kicika făcută de mine era de mici dimensiuni, destinată păpușii mele. Am făcut-o pe la 14-15 ani și-mi amintesc ce fericită eram. Dar ce mândri erau de mine părinții Captelina și Chirilă când am finalizat și le-am arătat păpușa! Apoi am început să lucrez în funcție de comenzi. Mi-am făcut și mieLa noi în Slava, pe timpuri, când eram eu mică, kicika era cusută din material simplu, iar sbornikul cu acea cusătură încrețită era cel ce astăzi se numește kicika. Mama mea, Captelina, purta kicika – aceea din material fără încrețituri (i le făcea sora mea Elena Perfil). Acel model se mai poartă în Moldova zilelor noastre. Acum, femeile preferă sbornikul cu întăritură de carton pe margine și cu ornamente. Rar se mai fac comenzi de kicika simplă cu încrețitură”.

„Kicika” (bonetă simplă, tichie care se poartă pe sub batic), cât și „sbornikul” (bonetă de sărbătoare, se poartă și fără batic deasupra) au ca ornament cusături încrețite. Astăzi, cele pe pânză întărită cu carton se numesc sborniki, cele fără întăritură – kiciki (la Carcaliu, în Deltă și în zona Moldovei se numesc cipciki/acipciki). Cele două podoabe strâng părul, acoperind cele două cozi împletite, ca simbol al unității celor doi soți. Fruntea rămâne descoperită. Se purtau zi de zi pe vremuri de către femeile măritate. În secolul XXI tradiția se mai păstrează la țară, la oraș puține femei le mai poartă ca o vestimentație cotidiană. În schimb, sunt purtate în mod obligatoriu la biserică.

Hima Averian a fost încurajată cu mândrie de părinți să exerseze pe materiale. Își aduce acum aminte cu drag de comenzile primite la început chiar și de la surorile ei mai mari.

Am întrebat-o câte a cusut până acum (este născută pe 22 iulie 1945): „Cine mai știe! Cu sutele, cred. Veneau să le comande și din alte localități de ruși lipoveni”.

Cusătura decorativă de încreţire de pe materialele colorate și mătăsoase este catifelată la atingere și i se mai spune „creț”, „piele de găină”, „pielea găinii”, „burta vacii”, „fagure” sau „piele de curcan”. Hima și Paula Averian din Slava Cercheză o numesc курочка („găinușa”). Hima Averian folosește și o altă cusătură pe kiciki, denumită de ea падушечки („pernuțe”), care, de fapt, este și preferata ei. Folosea această cusătură chiar și la căciulițele bonete pentru copii, la rochițe sau fustițe: „Fetițele arătau ca niște păpuși cu astfel de căciulițe!”.

Hima Averian a lucrat în ultimii ani din ce în ce mai rar, dar tehnica i-a transmis-o norei sale, Paula, care a îmbrățișat cu drag această îndeletnicire. Acum tânăra preia comenzile, perfecționându-se treptat și creând adevărate bijuterii de cusături mărunte, ornamentate cu mărgeluțe și paiete. „Am fost mereu perfecționistă, ne-a mărturisit Paula, și mi-a plăcut să învăț lucruri noi, de aceea am urmărit-o pe soacra mea - eu îi zic mama, cum lucrează și am încercat și eu”. Pentru Paula este o onoare să continue munca Himei, cu toate că e doar un hobby.

Mamă a 2 copii: Matei (n. 2007; elev în clasa a IV-a) și Anastasia (n. 2013, grupa mijlocie), Paula Averian s-a născut pe 9 iunie 1986 în localitatea tulceană Babadag. 

A copilărit și și-a întemeiat o familie în comuna natală Slava Cercheză, județul Tulcea, fiind căsătorită cu Iulian Averian. Este absolventă a Grupului școlar „Dimitrie Cantemir” din Babadag (2000-2004) și a Școlii postliceale sanitare „Hipocrate” din Constanța (2006), specializarea – asistent medical de farmacie.

Din februarie 2005 și până în iulie 2006, a lucrat ca funcționar în departamentul Asistență socială și protecția copilului de la Primăria comunei Slava Cercheză, apoi ca operator-calculator și asistent de farmacie la diverse farmacii din județ, iar, în prezent, este asistent la o farmacie din Topolog, jud. Tulcea.

La diverse evenimente în Slava Cercheză, Paula se alătură ansamblului folcloric „Slaveanka” și interpretează cântece din repertoriul grupului, fiind o membră care se implică în activitățile Comunității locale a rușilor lipoveni.

Este singura tânără din Slava Cercheză care la ora actuală duce mai departe îndeletnicirea preluată și îndrăgită a confecționării frumoaselor „sbornice” și „kiciki”, pe care le execută cu o cusătură fină și uniformă din materiale colorate, în funcție de comenzi și preferințele solicitanților.

Paula Averian coase manual diverse modele, cu un ac foarte subțire, apoi prinde direct pe material paiete colorate și mărgeluțe. A confecționat primul sbornik cu întăritură în perioada concediului de creștere a copilului în anul 2013: „Anastasia dormea mai tot timpul, fiind micuță. Puțin câte puțin, am început să cos primul meu sbornik, pe care îl port și acum la biserică. Este alb și mi-e drag. Fac sborniki cu întăritură pe pânză dublată de carton, folosind atlas, tafta, iar ornamentele de diverse modele le aplic din mărgele, frunzulițe, paiete aurii ori argintii. Se face o cusătură măruntă pe marginea sbornikului sau fără cusătură, iar pe fața lui vine cusătura „găinușa”, care nu se realizează ușor pe orice tip de material. Câteva zile lucrez la un sbornik. Poți și într-o zi dacă nu faci absolul nimic altceva. De obicei, cos în timpul liber, după serviciu, după ce stau cu familia. Sunt foarte fericită că încep să mă specializez”.

O îndeletnicire transmisă din gene-rație în generație în familia Averian. Hima, având doar un băiat, e fericită că nora a preluat-o și o practică cu plăcere.

 

Kokoșnik – coroana femeilor frumoase

 

Și când Paula a născut-o în 2013 pe Anastasia, Hima i-a făcut o căciuliță-bonetă primei nepoțele. Hima Averian numește în limba rusă această căciuliță încrețită шапочкa с венчиком.

Deși presupun migală și multă atenție, cele două cusături de pe podoabele capului - „găinușa” și „pernuțele” - sunt și ele diferite de la o persoană la alta. După ce Anastasiei     i-au făcut fiecare câte o căciuliță cu aceste două cusături încrețite, recent, pentru serbarea de iarnă a Anastasiei, Paula și Hima Averian s-au gândit să facă primul lor tipar de kokoșnik. După ce au văzut pe internet mai multe modele, Paula a reușit să-i facă o surpriză Anastasiei pentru costumul ei de la serbarea de iarnă. Și pentru a avea și acasă un kokoșnik – i-a mai făcut încă unul. Realizat din material textil întărit pe carton și legat pe laterale cu panglici, kokoșnikul are și el diverse modele ornamentale.

„Din dorința de a inova, am creat primul kokoșnik. Întâi se decupează din carton un model după forma și dimensiunea capului, apoi se acoperă cu material și se aplică ornamentele, ne-a povestit Paula. Acestea se cos manual, pe acel suport mai gros”.

Nu se știe cu exactitate când a apărut kokoșnikul în Rusia. Denumirea pare că provine de la cuvântul „kokoș” din limbile slave, care înseamnă în diverse limbi fie cocoș, fie găină. Coco-șul este un simbol universal de fertili-tate, dar și un simbol solar al curajului.

În vremuri de demult, kokoșnikul era în Rusia de două feluri: pentru fete – un model care nu acoperea părul, și un alt model pentru femeile măritate. Elementul de bază este creasta, cu forme diferite: de cupole aurite, de semilună, de vârf de lance, evantai ș.a. Era la început o podoabă de sărbătoare și de nuntă, ornamentată cu perle, chiar pietre semiprețioase, fiind cusută cu fir de aur sau argint. Se lăsau moștenire generațiilor viitoare. Petru I a interzis la un moment dat purtarea lor, însă țarina Ecaterina a reintrodus acest element în portul popular. Într-un portret din anul 1775, țarina Ecaterina a II-a poartă un astfel de ornament, în care sunt montate pietre preţioase.

Realizat din materiale scumpe cu ornamente din fire și pietre prețioase la Curtea rusă încă din secolele XVI-XVII, abia după anul 1800 kokoşnikul începe să fie la modă și în Europa.

Stabiliți cu peste 300 de ani în urmă pe teritoriul României, rușii lipoveni   n-au păstrat acest element al vestimentației. Abia din 1995, sub influența internetului și a televiziunii, a intrat, treptat, în costumele membrelor ansamblurilor folclorice ale rușilor lipoveni (vezi ansamblul „Sinicika” din Mila 23, grupurile de copii din Jurilovca, Brăila s.a.).

Kokoșnikul este coroana femeilor frumoase. Dar și kicika, și sbornikul sunt tot niște coroane, ale măritișului. Tinerelor mirese li se strânge părul și se acoperă cu o astfel de bonetă chiar în timpul cununiei religioase. Și ce mândre și frumoase pășesc în biserică, cu o ținută dreaptă și pas măiestos, cu o privire înaltă, de regine!

A consemnat

Svetlana MOLDOVAN

 

 
  Gânduri despre tihnă pe pământul SlaveiactivitatiOlimpiada de Limbă Rusă Maternă  

top
© 2018 Comunitatea Rusilor Lipoveni din Romania
Adresa: Strada Dr. Ratiu Nr. 10 Sector 1 Bucuresti Tel: 021.312.09.94 E-mail: office@crlr.ro