Ziua Mondială a Educației

Ziua mondială a educației, Sarichioi, 2018

Ziua Mondială a Educației

„Zorile” este o publicaţie lunară cu caracter informaţional şi cultural, care se adreseazã comunităţilor de ruşi lipoveni din România, populaţiei ruse din ţara noastră, diasporei ruse a staroverilor din lumea întreagã, dar şi tuturor celor care încearcã sã afle cine sunt ruşii lipoveni şi care este istoria lor.

www.zorile.ro detalii
Public Acquisition


Maslenița la rușii lipoveni

Vesela sărbătoare a rușilor lipoveni de întâmpinare a primăverii și de rămas bun transmis iernii – Maslenița („Săptămâna brânzei”) – a fost marcată în acest an printr-o amplă manifestare a Comunității Rușilor Lipoveni din România (CRLR), care a organizat la Brăila mai multe evenimente în cadrul manifestărilor dedicate tradițiilor rușilor lipoveni. Sărbătoarea laică Maslenița se întinde pe parcursul unei săptămâni, când petrecerile se țin lanț, iar pe mesele din casele rușilor lipoveni nu lipsesc blinî, vareniki, plăcinta cu brânză, peștele s.a. Se cântă mult, se fac vizite, sunt organizate diverse jocuri (horă/„haravod”), se merge cu alaiul („razgul”) pe ulițele satelor, toată lumea bucurându-se de sosirea primăverii și pregătindu-se sufletește pentru intrarea în Postul Mare de dinaintea Paștelui. O săptămână de joc și voie bună, încheiată cu Duminica iertării, a curățirii sufletului și a lăsatului de sec pentru Postul Paștelui.

La Brăila

Un „haravod” (horă/alai) cu peste 100 de persoane a străbătut pe 10 martie 2016 ulițele din Pisc-Brăila, pornind de la Școala Gimnazială „A.S. Pușkin” și până la sediul Comunității locale. Cântecele populare rusești tradiționale, veselia și voia bună au scos la porți nu doar pe rușii lipoveni ai locului, dintre care unii chiar s-au alăturat alaiului și au cântat împreună cu „artiștii”. Trei ansambluri folclorice ale rușilor lipoveni – „Tihii Dunai” din Brăila, „Lodka” din Tulcea și „Verba” din Carcaliu, județul Tulcea, dar și președinții de comunități locale și mulți tineri și elevi, s-au prins în alai și apoi în horele încinse în intersecții. Însărcinatul cu afaceri a.i. al Republicii Belarus în România, Valerii Mrocek, secretarul III al Ambasadei Rusiei în România, Vasilii Potenga, patru cadre didactice de la Școala de pe lângă Ambasada Rusiei din România au onorat cu prezența la această sărbătoare laică invitația făcută de președintele CRLR, deputatul Miron Ignat.

La intrarea în sediu, oaspeții au fost întâmpinați de președintele CRL-Brăila, Fedosia Jipa-Rubanov, după care, cu mic cu mare, toți au fost ospătați cu delicioase mâncăruri tradiționale pregătite cu migală de către membrii Comunității locale.

Petrecerea și spectacolul au continuat până noaptea târziu la restaurantul hotelului „Traian” din Brăila.

 

„O mare familie staroveră”

Despre acțiunea culturală a CRLR de la Brăila, ne-a vorbit dna Natalia Neumann, coordonatoarea ansamblului folcloric „Lodka” din Tulcea: „La invitația Comunității Rușilor Lipoveni din România, personal a dlui deputat și președinte Miron Ignat, ansamblul nostru folcloric a participat cu bucurie la evenimentul „Maslenița la rușii lipoveni”.

Într-un cadru deosebit, străzile cartierului Pisc au devenit scenă pentru artiștii din Brăila, Carcaliu și Tulcea, care au interpretat o odă a bucuriei într-o horă multicoloră prilejuită de sosirea primăverii, anotimp în care speranțele și mugurii unei noi iubiri curate între doi tineri staroveri vor da roade, în curând, în cadrul unei familii fericite.

A fost o sărbătoare cu multiple semnificații, care a demonstrat încă o dată complexitatea și frumusețea folclorului rușilor lipoveni în Săptămâna brânzei, numită de rușii lipoveni Maslenița, tradiția care se respectă în localitățile cu etnicii noștri.

După ce inimoasa dna președinte a CRL-Brăila Fedosia Jipa-Rubanov a urat bun venit în frumoasa clădire a Comunității, unde ne-a întâmpinat o masă tradițională îmbelșugată, de la care n-au lipsit blinî, vareniki, kașnik și alte bunătăți, a urmat un dialog artistic ad-hoc între ansamblurile din Tulcea și Carcaliu, care a adus multă veselie și voie bună.

Șirokaia Maslenița s-a prelungit apoi până târziu în noapte la un pahar de vin și cântece, joc și bună dispoziție. Din nou am simțit că facem parte dintr-o mare familie staroveră puternică, înzestrată de Bunul Dumnezeu cu alese calități”.

 

Batiste în vârf de stuf

Și pentru că la Brăila mai multe persoane ne-au întrebat de ce membrele ansamblului folcloric „Verba” din Carcaliu au bețe cu batiste în vârf și ce reprezintă acestea, fiind singura localitate cu acest obicei de Maslenița, ne-am adresat pentru lămuriri filologului Jenia Comănescu, cea care a studiat costumul rușilor lipoveni, cu precădere al celor din Carcaliu, județul Tulcea. Și iată ce am aflat: „Ruşii lipoveni din Carcaliu sărbătoresc Maslenița respectând tradiţiile aşa cum le-au păstrat din moşi strămoşi încă de pe vremea Rusiei Vechi: din punct de vedere religios - în această săptămână nu se mai fac nunţi, iar duminică credincioşii îşi cer iertare unii de la alţii pentru a începe Postul Mare împăcaţi; din punct de vedere culinar – se gătesc bucate tradiţionale ruseşti fără carne, doar pe baza de lapte şi ouă – vareniki, pampușki, blinî, pșovnik, pleacinda, cnisi, piraghi şi pirajeniki; din punct de vedere comunitar – viaţa satului decurge după calendarul popular. După cum spunea etnologul Romulus Vulcănescu, calendarul popular consfinţeşte, printre altele, festivităţile legate de ciclurile familiei (naştere, nuntă, moarte), ceremonii legate de viaţa obştei şi multe altele.

Tinerii ruşi lipoveni, atât fetele, cât şi flăcăii, sărbătoresc Maslenița tradiţional, îmbrăcați în haine de sărbătoare; fetele formează „haravoduri” în centrul satului sau în diferite locaţii (Kamini, strada Malasneanca, lângă biserică, la colţul lui Palicanea sau al lui Senica Pituh), flăcăii se plimbă între „haravoduri” cu scopul de   a-şi alege viitoarea mireasă. Conform spuselor Harpenei Semeonovna, o bătrână din sat care a trăit între anii 1914 și 1997, la Carcaliu fetele pregăteau dintotdeauna batiste pentru „haravod”.

Batistele şi panglicile sunt printre primele obiecte ornamentale ale costumului tradiţional lipovenesc pe care o tânără fată învaţă să le confecţioneze. Cusăturile, broderiile, croşetatul reprezintă meşteşugul de împodobire a materialelor textile folosite la confecţionarea portului popular şi ornamentelor casnice. Batistele şi panglicile arată măiestria fetelor în alegerea elementelor ornamentale şi cromatice cu note specifice care diferenţiază meşteşugul de la o piesă la alta, păstrând unicitatea.

Conform spuselor bătrânelor satului Carcaliu (Feocla Faminisna, Pistimia Matveevna, Caterina Ivanovna, Feocla Savaniha), batistele şi panglicile erau expuse la „haravod” începând de joi și până duminică – de Maslenița Mare (Широкая Масленица). Fiecare fată agaţă pe un fir de stuf cea mai frumoasă batistă şi panglică făcute de ea în timpul iernii. Aceste bețe împodobite se numesc în sat „flaghi” (de la cuvântul rusesc care înseamnă „steaguri”). Tinerele fete formau „haravodul” purtând acele trestii ornate cu batiste şi panglici şi interpretând cântecele specifice, precum „Zaidi, zaidi, molodeț”. Apoi invitau un flăcău în centrul „haravodului”. Presupunând că acel flăcău curta una dintre fetele prezente la „haravod”, el avea şansa să primească batista acestei fete dacă îi era acceptată curtoazia. Flăcăii tineri care nu-şi aleseseră încă o parteneră se plimbau prin sat pe la toate „haravodurile” sperând să primească o batistă. Alţii, mai norocoşi, primeau mai multe batiste şi panglici de la mai multe pretendente, batiste pe care le expuneau pe aceleaşi fire de stuf şi le purtau în zilele de Maslenița, în semn de laudă („na pahval”). În tradiţia „haravodului”, păstrată de ruşii lipoveni din Carcaliu, se evidenţiază acest detaliu al batistei care semnifică speranţă, promisiune şi continuitate”.

 

Master-class

De dimineață, tot pe 10 martie 2016, patru cadre didactice de la Școala Rusă de pe lângă Ambasada Rusiei în România (Galina Konovalova, Natalia Korovnikova, Alexandra Loghinova, Nadejda Tușkanova) au participat la ora deschisă la clasa a II-a (au fost și câțiva elevi din clasa a III-a) din Școala Gimnazială „A.S. Pușkin” din Brăila, unde pentru al cincilea an director de școală este profesorul Mihai Chirsanov. Profesoara de limba rusă maternă la această clasă este dna Maria Ștefan, iar elevii au demonstrat că sunt pregătiți pentru nivelul lor de cunoștințe cu poezii în limba maternă și cu răspunsuri frumoase la întrebări, având o pronunție foarte bună.

Înainte de masterklass-ul antrenant „Călătorie în țara Alfabetului”, care a fost susținut de către învățătoarea Natalia Korovnikova, pe scena școlii a avut loc un spectacol artistic. Elevii au recitat poezii în limba rusă, au interpretat pentru invitații școlii cântece rusești, dansuri și scenete, sub coordonarea prof. Mihai Chirsanov. Tema spectacolului a fost „Literatura - de la teorie la practică”.

 

Consiliul Director al CRLR

Membrii Consiliului Director al CRLR  s-au reunit pentru prima oară în acest an la sediul CRL-Brăila în dimineața de dinaintea manifestărilor dedicate Masleniței.

A fost o ședință lărgită, cu prezența președinților de comunități locale ale rușilor lipoveni. După analizarea și aprobarea planului de activități pentru anul în curs și a bugetului CRLR, dl președinte și deputat Miron Ignat a ținut să mulțumească, într-un cadru festiv, pentru activitatea lor ca președinți de comunități locale, dlui Vasile Dolghin (care a fost până în februarie a.c., timp de 21 de ani, președinte al CRL-Sarichioi) și dlui Maxim Feodorov din Târgu Frumos, județul Iași (din martie a.c., noul președinte în Târgu Frumos este Nicola Feodot).

De asemenea, i-a felicitat pe cei trei primari ruși lipoveni care sunt și președinți de comunități locale ale rușilor lipoveni: Vitali Cristian Finoghen – primar al comunei Sarichioi, județul Tulcea, Ivan Ignat, primarul comunei Slava Cercheză, jud. Tulcea, și Filip Niculaev, primarul comunei Mușenița, din județul Suceava. După cum am anunțat în numărul trecut al „Zorilor”, în luna februarie 2016 a avut loc în București cea de a XIX-a Adunare Generală a Asociației Comunelor din România (ACoR), în cadrul căreia cei 3 primari au primit distincții: primarul Vitali Cristian Finoghen - Ordinul de merit, Trofeul şi Diploma de excelenţă „Ivan PATZAICHIN”, pentru implicarea în activitățile sportive, cu precădere cele fotbalistice (înmânate chiar de dl Ivan Patzaichin), iar ceilalți doi au fost desemnați „Primari de 6 stele” – cel al comunei Slava Cercheză, dl Ivan IGNAT, singurul edil din județul Tulcea cu șase mandate (1992-2016), și primarul din Climăuți, județul Suceava, dl Filip Niculaev - edilul comunei Mușenița tot în perioada 1992-2016.

Așa cum am mai arătat, cei trei primari sunt și președinți de comunități locale ale rușilor lipoveni - Ivan Ignat în Slava Rusă, Filip Niculaev în Climăuți, Vitali Cristian Finoghen în Sarichioi. Toți 3 se pregătesc să candideze pentru un nou mandat de primar la alegerile din iunie 2016.

(Autor: Svetlana Moldovan. Material publicat în ziarul „Zorile” Nr. 3/2016)

 
  • Maslenița la rușii lipoveni
  • 1 Maslenița la rușii lipoveni
  • 2 Maslenița la rușii lipoveni
  • 3 Maslenița la rușii lipoveni
  • 4 Maslenița la rușii lipoveni
  • 5 Maslenița la rușii lipoveni
  • 6 Maslenița la rușii lipoveni
  • 7 Maslenița la rușii lipoveni
  • 8 Maslenița la rușii lipoveni
  • 9 Maslenița la rușii lipoveni
  • 10 Maslenița la rușii lipoveni
  • 11 Maslenița la rușii lipoveni
  • 12 Maslenița la rușii lipoveni
  • 13 Maslenița la rușii lipoveni
  • 14 Maslenița la rușii lipoveni
  • 15 Maslenița la rușii lipoveni
  • 16 Maslenița la rușii lipoveni
  • 17 Maslenița la rușii lipoveni
  • 18 Maslenița la rușii lipoveni
  • 19 Maslenița la rușii lipoveni
  • 20 Maslenița la rușii lipoveni
  • 21 Maslenița la rușii lipoveni
  • 22 Maslenița la rușii lipoveni
  • 23 Maslenița la rușii lipoveni
  • 24 Maslenița la rușii lipoveni
  • 25 Maslenița la rușii lipoveni
  • 26 Maslenița la rușii lipoveni
  • 27 Maslenița la rușii lipoveni
  • 28 Maslenița la rușii lipoveni
  • 29 Maslenița la rușii lipoveni
  • 30 Maslenița la rușii lipoveni
  • 31 Maslenița la rușii lipoveni
  • 32 Maslenița la rușii lipoveni
  • 33 Maslenița la rușii lipoveni
  • 34 Maslenița la rușii lipoveni
  • 35 Maslenița la rușii lipoveni
  • 36 Maslenița la rușii lipoveni
  • 37 Maslenița la rușii lipoveni
  • 38 Maslenița la rușii lipoveni
  • 39 Maslenița la rușii lipoveni
  • 40 Maslenița la rușii lipoveni
  • 41 Maslenița la rușii lipoveni
  • 42 Maslenița la rușii lipoveni
  • 43 Maslenița la rușii lipoveni
  • 44 Maslenița la rușii lipoveni
  • 45 Maslenița la rușii lipoveni
  • 46 Maslenița la rușii lipoveni
  • 47 Maslenița la rușii lipoveni
 
  Olimpiada națională de limba rusă maternăactivitatiLa multi ani de 8 martie!  

top
© 2018 Comunitatea Rusilor Lipoveni din Romania
Adresa: Strada Dr. Ratiu Nr. 10 Sector 1 Bucuresti Tel: 021.312.09.94 E-mail: office@crlr.ro