Ziua Mondială a Educației

Ziua mondială a educației, Sarichioi, 2018

Ziua Mondială a Educației

„Zorile” este o publicaţie lunară cu caracter informaţional şi cultural, care se adreseazã comunităţilor de ruşi lipoveni din România, populaţiei ruse din ţara noastră, diasporei ruse a staroverilor din lumea întreagã, dar şi tuturor celor care încearcã sã afle cine sunt ruşii lipoveni şi care este istoria lor.

www.zorile.ro detalii
Public Acquisition


Jurnalul unui olimpic - Lidia Ivanov

Lidia IVANOV

 

În ziua de astăzi, fie că deschizi o revistă, fie că navighezi pe internet sau urmărești o emisiune la televizor, nu poți să nu auzi despre tineri care au reușit să facă ceva substanțial, care și-au reprezentat țara și   i-au făcut mândri pe ceilalți, care au muncit mult pentru ca pasiunea lor să înflorească și au realizat ceva frumos. La polul opus se află reportajele despre dezastrul din învățământul românesc. Cum realitatea are ambele fețe, voi vorbi despre acea parte a ei pe care o cunosc. Probabil, v-ați întrebat cum decurge pregătirea pentru obținerea unei performanțe, câte ore de muncă sunt la mijloc, câte emoții copleșitoare sunt și câte dezamăgiri, în mare, cum este viața unui olimpic. Mulți consideră că olimpicii sunt mici „maniaci” ai cărților, care își petrec tot timpul printre ele, citindu-le din scoarță în scoarță, copii care nu știu să se distreze și care sunt purtați de o ambiție nebună de a depăși orice posibil concurent. Pentru a vă dovedi că această perspectivă nu cuprinde nici pe departe nimic din ceea ce înseamnă cu adevărat să fii olimpic, vă voi spune povestea mea.

Am acceptat provocarea vieții de olimpic în urma cu patru ani, în clasa a V-a. O curiozitate inocentă a fost de ajuns pentru a pleca pe acest drum. Voiam să știu cât mai multe, să fiu diferită, să le arăt celorlalți ceva despre mine ce nu cunosc și nu puteau descoperi nici la ore și nici în pauze. Așa mi-am găsit spațiul de confort în studierea limbii strămoșilor mei, limba rusă. Toate olimpiadele de pe parcursul celor patru ani au rămas întipărite în cartea vieții mele, unde, în următorii ani, se vor aduna alte noi rezultate. Dintre toate, cea mai importantă competiție a fost cea de anul trecut, când eram în pragul examenului de capacitate. A fost cel mai emoționant an, cel mai greu, cel care a adus cu sine lacrimi și care m-a făcut să conștientizez că viața de olimpic este o balanță de avantaje și dezavantaje. Despre aceste momente vă voi povesti. Sunt mândră de moștenirea mea culturală. De spiritul rusesc pe care încă îl caut fascinată și care nu are nimic de-a face, din punctul meu de vedere, cu realitatea politică. Nu la olimpiadă. Nu în literatură. Nu în muzică.

Încă de la începutul clasei a VIII-a, un fior mă făcea să mă gândesc că anul 2017 va fi diferit. Simțeam nesiguranță și emoție la fiecare pas. Știam că munca va fi dublă: jumătate pentru examen, jumătate pentru olimpiadă. În ciuda acestui fapt, vestea că voi participa la olimpiada națională m-a bucurat până la lacrimi. Eram fericită, copleșită de o emoție puternică, dar mă încerca teama că viața mea o va lua razna. Încetul cu încetul pregătirea a devenit o rutină: nu plecam nicăieri fără a fi însoțită de o carte, semnată de Aleksandr Sergheevici Pușkin, Serghei Esenin, Anton Pavlovici Cehov, Lev Nicolaevici Tolstoi, Feodor Dostoievski; nu plecam fără vreo carte de gramatică sau fără volume groase despre cultura rusă. Simțeam că timpul trece repede și nu trebuie pierdut. Stilul fiecărui autor era cât se poate de interesant, o provocare, o descoperire. Fiecare autor pe care l-am parcurs are farmecul său și reușește să inducă o emoție, un sentiment diferit. De aici, senzația că a scris pentru mine și, în același timp, pentru întreaga umanitate. Aleksandr Sergheevici Pușkin este unul dintre cei mai mari poeți romantici și cel mai mare poet rus, fondatorul limbii ruse moderne. Serghei Esenin e un poet a cărui lirică contemplativă, de expresie modernă, conține o mare varietate de tonuri afective, în poemele lui domină iubirea față de locurile natale și față de natură. Anton Pavlovici Cehov este cel mai mare dramaturg al Rusiei și unul dintre cei mai importanți scriitori ai lumii și, după cum spunea Konstantin Stanislavski, este cel care „a înfățișat viața societății rusești prin imagini pline de viață și de optimism. Se uita la prezent fără să-l falsifice. Nu i-a fost niciodată teamă de adevăr.”. Operele lui Lev Nicolaevici Tolstoi reprezintă una dintre culmile cele mai înalte ale realismului unde ceea ce primează este experiența personală și studiul psihologic, iar Feodor Dostoievski este unul dintre cei mai apreciați scriitori din cauza substratului filosofic al romanelor sale, acolo unde în detalii stă esențialul. Scriu și îmi dau seama că superlativele se adună, că ele ajung să obtureze pentru unii viața care palpită, frumusețea frazei, adevărul adânc uman pe care le descoperi în paginile acestor autori. Totuși, nu tai nimic: literatura rusă a dat umanității enorm, iar eu, prin olimpiadă, pot să-i fac pe cei din jur să cunoască o parte din moștenirea mea culturală, o parte din mine.

Bineînțeles că, pe lângă acești autori, mai sunt și alții, ale căror opere mi-au adus mai aproape câteva personaje care mi-au marcat viața. Un exemplu este Andrei Sokolov, protagonistul cărții „Soarta unui om” de Mihail Șolohov. Deși a trecut prin multe greutăți în timpul foametei din 1922, când și-a pierdut părinții și sora, pentru Andrei Sokolov, un om cu o voință de neclintit, pare că răsare din nou soarele când o cunoaște pe Irina și apar și cei 3 copii ai lor. Dar izbucnește al Doilea Război Mondial și Andrei este chemat pe front. Fiicele și soția au fost ucise în urma unui bombardament, iar unicul său fiu este omorât pe front cu doar câteva zile înainte de victorie. Bărbatul, deși distrus, alege să își continue viața și adoptă un copil, căruia îi spune că îi este tată. Astfel, cei doi pornesc pe un nou drum, împreună.

 

Olimpiadele

După multe ore de pregătire pentru olimpiada națională, a venit momentul participării. Ca întotdeauna, ochii mi se umezeau de emoție și de teama de a nu dezamăgi pe cineva. Înainte de fiecare probă, tensiunea era copleșitoare. Intram în sală cu obrajii roșii și înfierbântați și cu un singur gând: „Acum este momentul meu!”. La primirea rezultatelor, nu îmi găseam locul. Inima îmi sărea din piept gata să o ia la fugă. Era prea mult suspans, prea multă tensiune. Și, deodată, liniște. Am tras aer în piept și, după ce o voce strigase „Lidia Ivanov, premiul I”, lacrimile au început să se prelingă pe obrazul fierbinte. Simțeam că totul era un vis, că mă voi trezi acasă, în patul meu, înconjurată de foi. Erau lacrimi de bucurie, o bucurie pe care nu o mai simțisem. Eram mândră și fericită că nu am dezamăgit pe nimeni: părinți, profesori, colegi.

Acum, când stau și îmi amintesc câte s-au întâmplat în viața mea din acel moment, mă podidesc iar lacrimile. Viața olimpicului nu este deloc atât de roz cum pare, deși mulți care nu o cunosc ar spune că da. Olimpiada oferă multe, dar și răpește. Oferă încredere, rezultate, cunoștințe, dar răpește timp, prieteni, zâmbete și o face în mod nemilos.

De-a lungul acestor ani, am pierdut mulți prieteni, pentru că nu au suportat ideea că eu lipseam câteva ore în plus de la școală sau că timpul meu liber era limitat la doar două - trei ieșiri pe lună. M-am lovit și de indiferență sau de scepticism când aflau că olimpiada mea e cea de limbă și cultură rusă. Ceva exotic, ceva insignifiant. Limba rusă? Dacă era engleză sau română, da, dar așa? Cine cunoaște limba rusă, cu cine concurezi? Și ce dacă vei merge în Moscova? Gândurile acestea au fost spuse direct sau se puteau citi în priviri. Aș fi putut să-i întreb câte romane rusești au citit sau ce știu despre Rusia. Am preferat să tac. Pentru că întotdeauna sunt și câțiva, cei care contează, care îmi văd zâmbetul, îmi ascultă cântecele, care aud cum gândesc și simt în limba română și cu care pot discuta despre moștenirea mea culturală. Nu neapărat despre olimpiadă. Ea e importantă în ceea ce mă privește ca punct de plecare, pe un drum pe care avantajele și dezavantajele se succed cu repeziciune, dar ceea ce rămâne sunt întâlnirile.

 

Publicat în „Zorile”,

№ 2 (303) / 2018

 

 

 
  Maslina la Carcaliu, jud. TulceaactivitatiБеседа с Анной КУРМЕНЁВОЙ   

top
© 2018 Comunitatea Rusilor Lipoveni din Romania
Adresa: Strada Dr. Ratiu Nr. 10 Sector 1 Bucuresti Tel: 021.312.09.94 E-mail: office@crlr.ro