Ziua Mondială a Educației

Ziua mondială a educației, Sarichioi, 2018

Ziua Mondială a Educației

„Zorile” este o publicaţie lunară cu caracter informaţional şi cultural, care se adreseazã comunităţilor de ruşi lipoveni din România, populaţiei ruse din ţara noastră, diasporei ruse a staroverilor din lumea întreagã, dar şi tuturor celor care încearcã sã afle cine sunt ruşii lipoveni şi care este istoria lor.

www.zorile.ro detalii
Public Acquisition


Gânduri despre tihnă pe pământul Slavei

Despre ritmul trepidant al lumii de azi au scris marii exegeți ai culturii universale, apologeți ai credinței și atei, deopotrivă. Există, oare, suflet care să nu se fi simțit copleșit de frenezia clocotitoare a vremurilor moderne? Ce ne facem cu imperativul regăsirii de sine, de comunicare autentică, sinceră și deschisă, cum supraviețuim istovirii afective? În anii trecuți, viața era mai simplă, mai aproape de Dumnezeu, de firesc și de natură. Iar scopul călătoriei noastre recente, de-a lungul pârâului Slava, a fost tocmai acesta - găsirea unei oaze de tihnă.

Și am găsit-o în Săptămâna Patimilor la poalele dealurilor Babadagului, nu departe de străvechea cetate Ibida/Libida (sec. III), în localitatea Slava Rusă, județul Tulcea, acolo unde se înalță opt lăcașuri ortodoxe de cult. Câtă energie binecuvântată poate să cuprindă acest tărâm al pădurilor nesfârșite ca să adopostească atâtea lăcașuri sfinte – trei biserici ortodoxe de rit vechi (două aparținând de confesiunea de Fântâna Albă – Sf. Nicolae de vară și Sf. Vasile cel Mare, cea de a treia – orientării de Novozâbkov, Acoperământul Maicii Domnului – Покров Пресвятой Богородицы), o biserică românească – Sf. Dumitru și două mănăstiri starovere: schitul mare de călugări, ridicat în anul 1880 pe locul vechiului schit de lemn din 1840 cu hramul bisericii mari Adormirea Maicii Domnului (Успение Пресвятой Богородицы) și al bisericii de iarnă – Sf. Arh. Mihail și Gavriil, și mănăstirea de maici, sau schitul mic, cu hramul bisericii de vară Intrarea Maicii Domnului în Biserică (Введение во храм Пресвятой Богородицы) și al celei de iarnă, în curs de reconstruire, Maica Domnului de Kazan’Пр. Богородица Казанская!

Călătoria spirituală în adâncul rugăciunii ne-a fost prilejuită de atmosfera smerită a slujbelor de noapte premergătoare Învierii Domnului de la biserica Sf. Vasile cel Mare (preot paroh: Cornei Gurei).

Nu ne vom apleca asupra semnificației religioase a celei mai importante sărbători creștine, care reprezintă începutul şi culmea tuturor praznicelor religioase, întrucât, de-a lungul vremii, despre aceasta s-a tot scris în publicația noastră cu prilejul Învierii Domnului din fiecare an.

La biserica mică din Slava, la lumina tremurândă a lumânării, citirea înceată a molitvelor și cântările întru slava Domnului știu să stârnească destăinuirea sufletului, să provoace confesiunea. Rugăciunea smerită te readuce la problemele spiritului, ale supraviețuirii noastre prin credință și valorile adevărate.

Acolo, chiar și omul simplu, care nu se bucură de o legătură foarte strânsă cu lumea religioasă, reușește să depășească limitele convenției creștinești și să cunoască extrema cealaltă a rugăciunii - cea liniştită, smerită, care răzbate din abisul sufletului, cea înţeleasă la adevărata ei valoare. Momentul rugăciunii este, poate, momentul cel mai intim care poate avea loc în viaţa lăuntrică a unui om.

La Slava, dealurile acoperite de păduri nesfârșite, roua cristalină a dimineților de început de primăvară, dangătul clopotelor și razele răsăritului prelinse în zare invită la introspecție, la meditare asupra vidului interior și a sensului vieții.

În zilele noastre, în această cursă nebună de a deveni membru complet integrat în aşa-numita lume tehnologizată, uităm esențialul – de suflet. Ne este teamă de liniște, de gânduri intime. Oamenii, în general, tind să fugă de introspecție, de emoții puternice.

Ne-am obișnuit ca totul să se miște în viteză. Nu mai avem răbdare. Cum să stăm nemișcați o slujbă întreagă, ascultând cuvântul Domnului, doar noi și gândurile noastre? Depunem eforturi constante de a ne umple timpul, cugetul. Asta până când un necaz ne trezește la realitate: moartea cuiva apropiat, o boală, un eșec. Atunci înțelegem cât suntem de fragili fără Dumnezeu.

Depunem efort și timp să amuțim problemele lăuntrice prin zgomot, activități peste activități, excese. Cum povestea batiușka Mihail (Gherasim) de la biserica Sfântul Ioan Teologul din Tulcea la ultima noastră întrevedere din februarie a.c., „găsim timp pentru orice, numai să ajungem la biserică, nu. Trăim într-o lume modernă, biserica rămâne o ultimă destinație în lista priorităților și a îndatoririlor noastre cotidiene. Copiii sunt trimiși la activități extracuriculare, la înot, la dansuri, cursuri de chitară, pian etc., dar, când vine vorba de slujbă, răspunsul este negativ, din lipsă de timp.”

Nu prea se mai merge la biserică pentru cunoașterea lui Dumnezeu. Dragul acesta de cunoaștere spirituală e cel care s-a pierdut, lăsând locul convențiilor. Or, pentru Dumnezeu și credință s-au sacrificat străbunii noștri staroveri. Acest element al religiozităţii rușilor lipoveni, rar întâlnit, în zilele noastre, printre cei care au lăsat să se piardă din bogăţia obiceiurilor şi practicilor străbune, reprezintă o particularitate unică a vieţii staroverilor şi face parte din amalgamul autentic rusesc.

În epoca vitezei, avem în general pretenția să nu ne irosim timpul. Greu este să înțelegi că timpul petrecut în casa Domnului nu este timp irosit, ci timp de vindecare, de contact cu sinele autentic, de reînviere sufletească.

Dintotdeauna, slujbele de noapte au avut un farmec nepământesc. Un amestec de tihnă, pietate și profunzime a trăirilor. În Săptămâna Patimilor îl slujim pe Hristos-Omul supus durerii, care cu o privire ar fi putut spulbera toată suferința îndurată pentru mântuirea noastră. Cuvântul Irmosului 9 al Canonului Sâmbetei Mari este tulburător: «Не рыдай Мене, Мати, зрящи во гробе, Его же во чреве без семене зачала еси Сына: востану бо и прославлюся, и вознесу со славою непрестанно, яко Бог, верою и любовию Тя величающия» („Nu te tângui pentru Mine, Maică, văzându-Mă în groapă, pe Mine, Fiul tău, pe care M-ai zămislit în pântece fără de sămânţă. Că Mă voi scula şi Mă voi preaslăvi şi voi înălţa întru slavă ca Un Dumnezeu, pe cei ce cu credinţă şi cu dragoste neîncetat te fericesc pe tine”).

Poate că asta este esența semnificației întregii Săptămâni a Patimilor: suferința încununată de nădejdea mântuirii și a mult-așteptatei Învieri a Domnului. Prin purificarea spirituală, prin căinţă profundă faţă de Dumnezeu, în curăție sufletească. Iar să te păstrezi curat sufletește este atât de greu. Este o luptă – o luptă conştientă, lucidă.

 

Христос воскресе! – Воистину воскресе!

Autor: Alexandra DUMITRICĂ,

Publicat în „Zorile”, nr. 4/2018

 

 

 
  La Galați, în prag de sărbătoareactivitatiMeșteri populari - Paula și Hima Averian  

top
© 2018 Comunitatea Rusilor Lipoveni din Romania
Adresa: Strada Dr. Ratiu Nr. 10 Sector 1 Bucuresti Tel: 021.312.09.94 E-mail: office@crlr.ro