Ziua Mondială a Educației

Ziua mondială a educației, Sarichioi, 2018

Ziua Mondială a Educației

„Zorile” este o publicaţie lunară cu caracter informaţional şi cultural, care se adreseazã comunităţilor de ruşi lipoveni din România, populaţiei ruse din ţara noastră, diasporei ruse a staroverilor din lumea întreagã, dar şi tuturor celor care încearcã sã afle cine sunt ruşii lipoveni şi care este istoria lor.

www.zorile.ro detalii
Public Acquisition


„Cultura unește popoare”

     Joi, 5 mai a.c. în Sala C.A. Rosetti a Palatului Parlamentului României, începând cu ora 17.00, se va desfășura evenimentul cultural-artistic „Cultura Unește Popoare”. Programul va reuni momente cultural-artistice ale formației de muzică „Bucharest Klezmer Band” sub îndrumarea dirijorului Bogdan Lișin, a ansamblul de dans „Ciubcik”, a solistei Georgiana Maria Chiriță, momentul folcloric evreiesc susținut de către regizorul Erwin Șimșensohn dar și participarea elevilor Liceului Teoretic Bulgar „Hristo Botev”, ai Complexului Educaționale Lauder-Reut și a Școlii de pe lângă Ambasada Federației Ruse în România. Evenimentul va fi încheiat de un program cultural-artistic prezentat de Ansamblul folcloric de stat „Rossia” creat de celebra Liudmila Zîkina din Federația Rusă.       

     Programul va cuprinde alocuțiuni din partea Dnei. Tamar Samash - Ambasador Extraodinar și Plenipotențiar al Statului Israel în România, Dlui. Oleg Malginov - Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Federației Ruse în România, Dl. Miron Ignat - Președinte și Deputat al Comunității Rușilor Lipoveni din România, Dr. Aurel Veiner - Președinte și Deputat al Federației Comunităților Evreiești din România, Dl. Liviu Beris - Președinte al Asociației Evreilor din România Victime ale Holocaustului, General (r) Badea Dragnea Marin - Președinte al Asociației Naționale a Veteranilor de Război și Dl. Vitaly Meshik - Vicepreședinte al Consiliului Veteranilor de Război al Orașului Moscova.

     În cadrul evenimentului va fi organizată și expoziția de documente și fotografii „Holocaustul și Victoria asupra fascismului”, care va putea fi vizitată în holul de onoare de la intrarea în Sala „C.A.Rosetti” a Palatului Parlamentului României, joi, 5 mai a.c.

     Accesul în Sala „C.A. Rosetti” în data de 5 mai a.c., se va face începând cu ora 16:00, pe la intrarea principală a Camerei Deputaților la nivelul S1, corpul A2 (Steaguri) în urma confirmării de participare la adresa de e-mail office.event@crlr.ro (până joi, 28 aprilie 2016).

Organizatori:             Federația Comunităților Evreiești din România, Comunitatea Rușilor Lipoveni din România și Centrul Rus de Ştiinţa şi Cultura la Bucureşti

Coorganizatori:         Ambasada Statului Israel în România, Ministerul Culturii al Federației Ruse,

                                    Ambasada Federației Ruse în România

Parteneri media:        Neptun Tv, Zorile, Realitatea Evreiască, VibeStudio, TVR

 

Pentru detalii și informații suplimentare:

Svetlana Crăciun

Coordonator eveniment

Tel: 0735 012 900

E-mail: svetlana.craciun@yahoo.com

 
  Scrisoare din partea Centrului Rus de Știință și CulturăactivitatiOlimpiada naţională de limba rusă maternă, ediția a XXII-a  

top
© 2018 Comunitatea Rusilor Lipoveni din Romania
Adresa: Strada Dr. Ratiu Nr. 10 Sector 1 Bucuresti Tel: 021.312.09.94 E-mail: office@crlr.ro